logo

Luptătorii Vitalie Eriomenco și Alexandrin Guțu au devenit campioni mondiali U-23


https://www.ipn.md/index.php/ro/luptatorii-vitalie-eriomenco-si-alexandrin-gutu-au-devenit-campioni-7967_1108394.html

Luptătorii de stil greco-roman Vitalie Eriomenco și Alexandrin Guțu au urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Mondial de lupte U-23, care se desfășoară în orașul Tirana, Albania, transmite IPN.

Vitalie Eriomenco l-a învins în finala categoriei de până la 63 kg pe japonezul Komei Sawada, cu scorul de 10-2. Până în ultima repriză, sportivul moldovean s-a mai impus în fața lui Ankit Ankit din India, Erfan Jarkani din Iran și Arman Vardanyan din Armenia.

La rândul său, Alexandrin Guțu și-a trecut în palmares al doilea titlul mondial consecutiv la această categorie de vârstă, după ce l-a învins în finala categoriei de greutate de până la 77 kg pe Samuel Bellscheidt din Germania, cu scorul de 3-1. Alexandrin Guțu a mai repurtat victorii în fața albanezului Klodjan Shehu, iranianului Ali Oskou, columbianului Alonso Parra Garcia și uzbekului Doniorhon Nakibov.

Campionatul Mondial de Lupte U-23 are loc în perioada 21-31 octombrie.