logo

Luptătorii moldoveni atacă finala campionatului Germaniei


https://www.ipn.md/index.php/ro/luptatorii-moldoveni-ataca-finala-campionatului-germaniei-7979_1010544.html

Piotr Ianulov, Nicolai Ceban şi Alexandru Chirtoacă au şanse mari să dispute finala Bundesligii Germane la lupte libere şi lupte greco-romane. Echipele la care evoluează luptătorii moldoveni au făcut un prim pas spre calificarea în ultimul act al competiţiei, transmite IPN.

În prima semifinală, echipa ASV Nenindgen a învins cu 16-13 formaţia ASV Mainz 88. Piotr Ianulov, Nicolai Ceban, dar şi moldoveanul care reprezintă Monaco, Ghenadie Tulbea, au fost decisivi pentru învingători.

La categoria de 55 kg, Tulbea a trecut fără emoţii de Marco Weber, cu un categoric 4-0. La 84 kg, Piotr Ianulov a dispus cu 3-0 de Konstantin Volk, iar la 96 kg Nicolai Ceban a avut mici probleme în duelul cu William Harth, dar în cele din urmă a învins cu 2-1.

În cealaltă semifinală, echipa lui Alexandru Chirtoacă, SV Germania Weingarten a remizat în deplasare cu RWG Mombris-Konigshofen, scor 15 la 15. Chirtoacă a fost unul din eroii acestei confruntări, obţinând o victorie la limită în cântarul de 55 kg, 2-1 împotriva luptătorului Krasimir Krastanov.

Returul semifinalelor Bundesligii Germane la lupte libere şi lupte greco-romane este programat pentru 1 februarie.