logo

Luptătorii din Moldova au obținut aurul și bronzul la turneul Ranking Series din Budapesta


https://www.ipn.md/index.php/ro/luptatorii-din-moldova-au-obtinut-aurul-si-bronzul-la-7979_1098257.html

Luptătorii din Moldova au urcat pe podium la turneul Ranking Series de la Budapesta, Ungaria. Irina Rângaci a cucerit medalia de aur, iar Victor Ciobanu – de bronz, transmite IPN.

Irina Rângaci a obținut trei victorii în categoria de greutate 65 kg, cu germana Anne Nuernberger, rusoaica Ekaterina Koshkina și turcoaica Kadriye Aksoy.

Victor Ciobanu a debutat cu o înfrângere în fața viitorului câștigător al categoriei de greutate 63 kg, azerul Murad Mammadov, vicecampion mondial în 2021. Elevul lui Mihai Cucul a dispus în recalificări de americanul Xavier Johnson, iar în meciul pentru bronz l-a învins pe lituanianul Justas Petravicius.

Poliția de Frontieră a exprimat recunoștință colegilor săi pentru aceste rezultate deosebite prezentate în lumea sportului de performanță dincolo de hotarele țării.

Acum câteva zile, și Anastasia Nichita a învins în categoria de greutate 57 kg. Luptătoarea a obținut aurul după patru victorii, cu germana Sandra Paruszewski, rusoaica Olga Khoroshavtseva, canadiana Hannah Taylor și chinezoaica Kexin Hong.