Luni începe următoarea rundă de negocieri pe marginea Acordului de Asociere
https://www.ipn.md/index.php/ro/luni-incepe-urmatoarea-runda-de-negocieri-pe-marginea-acordului-de-asociere-7965_1002838.html
A 14-a rundă de negocieri pe marginea Acordului de Asociere cu UE va avea loc în perioada 21-23 ianuarie, la Chişinău. Aceasta este prima rundă plenară de negociere din acest an, transmite Info-Prim Neo.
Negocierile se vor desfăşura în incinta Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi vor fi conduse de negociatorul-şef din partea Moldovei, viceministrul de externe, Natalia Gherman.
Cea de-a 13-a rundă plenară s-a desfăşurat la Bruxelles, în noiembrie 2012. Pe parcursul reuniunii au fost negociate preambulul, obiectivele generale şi principiile, precum şi prevederile instituţionale, generale şi finale ale acordului. Un capitol important al negocierilor trecute l-a reprezentat domeniul justiţiei, libertăţilor şi securităţii, precum şi cel al cooperării economice, sectoriale şi financiare.
Acordul de Asociere va succede Acordului de Cooperare şi Parteneriat, semnat în 1994. Acordul de Asociere va aprofunda relaţiile cu UE şi va contribui la asocierea politică şi integrarea economică, cu obiectivul apropierii treptate a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Negocierile au fost lansate la 12 ianuarie 2010 şi prevede 4 blocuri tematice stabilite – dialog politic, cooperare economică, sectorială şi financiară, justiţie şi afaceri interne, şi contacte interumane.
Autorităţile de la Chişinău speră că Acordul de Asociere va fi încheiat către următorul summit al Parteneriatului Estic, din noiembrie 2013. Aşteptările Chişinăului sunt încurajate şi de oficialii europeni.