logo

Ludmila Guzun: Anticipatele vor fi corecte, dacă în ele nu se vor implica instituții ale statului


https://www.ipn.md/index.php/ro/ludmila-guzun-anticipatele-vor-fi-corecte-daca-in-ele-8004_1079095.html

Deputatul din Fracțiunea PDM din Parlament, Ludmila Guzun, susține că partidul pe care îl reprezintă se pronunță pentru alegeri anticipate, iar în acest sens există mai multe motive. „Cunoaștem foarte bine ce acte legislative au fost adoptate în ultimele două săptămâni din sesiunea precedentă, de majoritatea nedeclarată  PSRM-Partidul Șor, acte, care au fost notificate Curții Constituționale și Înalta Curte urmează să se pronunțe. În afară de interesele partidelor politice, care vor participa în aceste alegeri, trebuie să ținem cont și de interesele cetățenilor. Adică în perioada de până la declararea alegerilor anticipate, pe perioada campaniei electorale și până la formarea unei majorități parlamentare, țara trebuie să fie guvernată”, a opinat Ludmila Guzun, la dezbaterea publicăCum văd partidele parlamentare alegerile anticipate, dacă le văd?” organizată de IPN.

Deputata PDM este de părerea că, pentru inițierea alegerilor parlamentare anticipate, trebuie să se ajungă la un consens dintre Parlament și instituția prezidențială. „Cunoaștem că au avut loc întrevederi dintre Maia Sandu și fracțiunile parlamentare, și cred că acest dialog trebuie să continue, deja cu propuneri concrete. Acum este momentul să se discute scenarii concrete. Când aceste discuții vor fi făcute publice, inclusiv angajamentele partidelor parlamentare în acest sens, iar aici trebuie inclus și scenariul pentru înaintarea unei candidaturi la funcția de premier, atunci vom vedea și sinceritatea fracțiunilor parlamentare, care declară că vor anticipate”, a relevat Ludmila Guzun.

Deputata PDM este de părerea că, pentru ca alegerile să fie libere și corecte, e nevoie ca instituțiile statului să nu se implice în campania electorală. „Ceea ce se întâmplă astăzi, ceea ce s-a întâmplat în alegerile prezidențiale, când în special reprezentanții instituțiilor statului, ai întreprinderilor de stat în teritoriu, au făcut campanie electorală la maxim, dacă în continuare vom merge pe această cale, rezultatele nu vor fi acelea pe care le așteaptă cetățenii”, a menționat Ludmila Guzun.

Deputata a spus că fracțiunea parlamentară pe care o reprezintă nu a discutat scenariul anticipatelor, prin care nu se votează legi, timp de trei luni. „Fracțiunea PDM din Parlament și-a expus poziția referitor la procedurile care trebuie respectate, pentru a ajunge la anticipate. Noi la fracțiune nu am discutat acest scenariu. Or, socotim că Parlamentul trebuie să-și exercite atribuțiile. Dar suntem dispuși să mergem la consultări, ca împreună să găsim consens, cu instituția prezidențială, cum ajungem la alegeri anticipate. Dacă se vor propune discuții la subiectul respectiv, suntem gata să mergem la ele”, a adăugat Ludmila Guzun.

„Nimeni astăzi nu poate garanta că viitorul parlament va genera o majoritate, care va genera și un guvern, capabil să gestioneze treburile, așa cum și le doresc cetățenii Republicii Moldova. Este cert că vor fi alegeri anticipate și, respectiv, cetățenii trebuie să se pronunțe. Astăzi formațiunile din Parlament și instituția prezidențială trebuie să facă un pas înapoi și să caute consens cum mai operativ ajungem la anticipate”, a conchis deputata din Fracțiunea PDM din Parlament.

Dezbaterea publică „Cum văd partidele parlamentare alegerile anticipate, dacă le văd?” este ediția a 167-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană „Hanns Seidel”.