logo

Lucrări de deratizare și dezinsecție în subsolurile blocurilor din fondul locativ municipal


https://www.ipn.md/index.php/ro/lucrari-de-deratizare-si-dezinsectie-in-subsolurile-blocurilor-din-7967_1098194.html

Direcția generală locativ-comunală și amenajare desfășoară lucrări de deratizare și dezinsecție în subsolurile și camerele de acumulare a deșeurilor în blocurile locative din Chișinău. Cheltuielile urcă la 833 de mii de lei, transmite IPN.

Pe parcursul săptămânii precedente au fost executate lucrări în 264 de blocuri, pe o suprafață de 135 de mii de metri pătrați. În total, pe parcursul a trei săptămâni, serviciile de profil au intervenit în 990 de blocuri de locuințe, pe o suprafață de 576 de mii de metri pătrați.

Locuitorii municipiului Chișinău pot solicita  lucrări de deratizare și dezinsecție la numărul de telefon: 022-22-54-61, pe mail la adresa: dglca@pmc.md sau poate fi depusă o sesizare prin intermediul Platformei electronice EU.CHISINAU.md.