logo

LOC susține PNL în alegerile europarlamentare din 9 iunie


https://www.ipn.md/index.php/ro/loc-sustine-pnl-in-alegerile-europarlamentare-din-9-iunie-7965_1104914.html

Liga Orașelor și Comunelor din Republica Moldova susține Partidul Național Liberal din România la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie, transmite IPN.  „Pe 9 iunie votăm pentru Europa! Votăm pentru Alianța PNL-PSD, poziția 2 în buletinul de vot”, se arată într-o postare pe Facebook a formațiunii.

Potrivit LOC, în persoana europarlamentarilor PNL Republica Moldova a avut parte de cei mai sinceri și fideli aliați ai parcursului european. „Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan și alți colegi din Parlamentul European, au fost călăuza noastră pe calea integrării europene.”

Formațiunea mai constată că, sub ghidarea președintelui PNL, Nicolae Ciucă, și sub egida grupului parlamentar al Partidului Popular European din care PNL face parte, Republica Moldova a avansat în procesul de integrare în UE și a depășit crizele multiple din ultimii ani.

„Liga Orașelor și Comunelor, în calitate de partid partener, își îndeamnă membrii si susținătorii să fie alături de PNL în aceste alegeri și să asigure continuitatea parcursului nostru european, prin delegarea și susținerea masivă a candidaților PNL”, se mai arată în postare.

Pentru alegerile în Parlamentul European în Republica Moldova sunt organizate 52 de secții de votare. Pentru cetățenii României și Bulgariei au fost deschise mai multe secții de votare, iar pentru cetățenii celorlalte țări votul se va desfășura la misiunile diplomatice aflate în Moldova.