logo

Litvinenco: Vom face alianță cu cei care ne împărtășesc viziunile


https://www.ipn.md/index.php/ro/litvinenco-vom-face-alianta-cu-cei-care-ne-impartasesc-8011_1082228.html

Vicepreședintele PAS Sergiu Litvinenco spune că în prezent nu se negociază o guvernare de coaliție cu nicio entitate politică, însă dă asigurări că formațiunea sa nu va pactiza cu partide care nu împărtășesc aceleași viziuni, notează IPN.

Sergiu Litvinenco spune că formațiunea sa ia în considerare posibilitatea de a obține majoritatea voturilor la alegerile în iulie, în condițiile în care sondajele publicate prezintă doar tendința de vot în țară și nu includ opțiunile de vot ale cetățenilor din diaspora.

„Totuși, noi nu ne îmbătăm cu apă rece. Mergem la oameni și încercăm să-i convingem că programul nostru este cel mai bun. Noi vom face coaliție exclusiv cu partide care avem aceleași valori și principii. Avem obiective clare în programul electoral și vom face alianță doar cu cei care împărtășesc aceste obiective ”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În acelaști timp, analiștii politici spun că prezența unei singure forțe proeuropene în viitorul Parlament ar pune în pericol vectorul european al țării.

„Mă tem ca victoria PAS în alegeri să nu fie plătită cu prețul guvernării. Poți să câștigi alegerile și să pierzi guvernarea. Faptul că PAS nu are parteneri suficient de bine plasați din punct de vedere electoral pe dreapta este o mare problemă. Sper să mai acceadă partide proeuropene și să nu existe posibilitatea creării unei alianțe cu forțe care nu sunt proeuropene pe deplin, pentru că aceasta ar însemna diluarea cursului european”, a spus comentatorul politic Anatol Țăranu.

Potrivit ultimului sondaj de opinie, realizat de comunitatea WatchDog și Institutul de Politici Publice, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în viitorul Legislativ s-ar regăsi 3 entități politice. Astfel, din numărul respondenților deciși, 50,5% spun că și-ar dat votul pentru PAS, 32,5% pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 5,1% spun că și-ar da votul pentru Partidul Șor.