logo

Lipsa acordurilor cu Moldova nu afectează imaginea Rusiei și a Gazprom, Dmitri Peskov


https://www.ipn.md/index.php/ro/lipsa-acordurilor-cu-moldova-nu-afecteaza-imaginea-rusiei-si-7965_1085401.html

Lipsa acordurilor cu Republica Moldova pe tema gazelor nu afectează în niciun fel imaginea politică externă a Rusiei și a Gazprom. Ultima este deschisă să continue contactele și să caute opțiuni reciproc acceptabile cu Moldova. Declarații în acest sens a făcut secretarul de presă al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, scrie Agenția de presă rusă TASS, citată de IPN.

„Deocamdată situaţia de facto este că într-adevăr nu s-a reuşit să se ajungă la un acord. Există o datorie a Republicii Moldova față de Gazprom, o datorie foarte importantă şi în creştere. Există o problemă legată de această datorie, există problema unui nou contract. Există un vânzător şi un client. Condițiile contractuale trebuie convenite, dacă opiniile nu coincid, nu se poate face nimic. Dar, desigur, Gazprom este deschis să continue contactele şi să caute soluţii reciproc acceptabile”, a afirmat Dmitri Peskov răspunzând unei solicitări de a comenta discuțiile la subiectul librării gazelor în Moldova.

Secretarul de presă a subliniat că lipsa acordurilor cu Republica Moldova pe tema gazelor nu afectează în niciun fel imaginea politică externă a Rusiei și Gazprom. „Imaginea Gazprom este excelentă”, a declarat Peskov. „Ați auzit și știți cu toții declarațiile făcute de liderii europeni și șefii companiilor contrapartide în mod repetat în ultimele câteva săptămâni, conform cărora Gazprom își îndeplinește cu exactitate toate obligațiile”, a adăugat oficialul rus.

Dmitri Peskov a mai spus că este o problemă absolut comercială. Gazprom nu poate livra gaze și nu poate anula datoriile întrucât este o entitate comercială.

Legat de achizițiile din surse alternative, secretarul de presă al liderului de la Kremlin a remarcat că Moldova cumpără acum gaze la un preţ mai mare decât cel discutat în negocierile cu Rusia. „Aici nu putem comenta acțiunile părții moldovenești”, a adăugat el.

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, se află Sankt Petersburg, în fruntea delegației Guvernului Republicii Moldova care desfășoară negocieri asupra condițiilor unui nou contract de furnizare a gazului rusesc. În dimineața zilei de azi, Andrei Spînu a spus că discuțiile pe subiectul procurării gazelor din Rusia au caracter constructiv și eforturile de a găsi un punct de intersecție a intereselor ambelor părți sunt intense.