Liga Tineretului Rus protestează împotriva NATO
https://www.ipn.md/index.php/ro/liga-tineretului-rus-protesteaza-impotriva-nato-7965_989165.html
„Nu vrem NATO”, „Fără implicarea NATO”, „NATO este mai rău ca ghestapo”- acestea au fost lozincile celor peste 30 de membri ai Ligii Tineretului Rus din Moldova care au protestat astăzi în faţă sediului Centrul de Documentare şi Informare NATO din Chişinău. Membrii LTR susţin că nu îşi doresc implicarea forţelor NATO în rezolvarea diferendului transnistrean transmite Info-Prim Neo.
Reacţia LTR vine în urma declaraţiei reprezentanţilor blocului NATO, conform căreia organizaţia ar susţine rezolvarea diferendului transnistrean prim implicarea nemijlocită în soluţionarea conflictului, susţin membrii Ligii Tineretului Rus.
„Nu suntem împotriva unui ajutor din partea oricăror altor ţări, însă nu putem şi nici nu vrem să primim ajutor din partea forţelor NATO. NATO este un bloc militar, iar implicarea acestuia în soluţionarea oricăror conflicte va atrage după sine şi conflicte militare”, susţine membrul Ligii Tineretului Rus, Ana Poştari.
Protestatarii susţin că implicarea NATO în soluţionarea diferendului transnistrean ar fi analogică implicării în conflictele din fosta Iugoslavie sau Libia. Pericolul este unul eminent în cazul implicării blocului militar NATO în problemele interne ale Moldovei. Acolo unde este NATO, acolo peste tot este sânge. Aşa zisa intervenţie pacificatoare a NATO în problema transnistreană ar atrage după sine apariţia mai multor probleme. Nu vrem să fim o a doua Iugoslavie, adaugă ana Poştari.
Protestatarii spun că sunt la prima acţiune împotriva implicării forţelor NATO în soluţionarea conflictului transnistrean şi că vor organiza şi alte proteste de amploare.