Ziua de 2 august a rămas în istorie ca una dramatică, care până astăzi dă roade nu bune. Și după declararea independenței față de URSS, Republica Moldova se află în continuare în aceeași barcă cu Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Majoritatea cetățenilor nu-și cunosc istoria, iar regimul stalinist care a rămas în picioare în Federația Rusă întreține și ideile stataliste din Republica Moldova. Sunt declarații făcute la o conferință de presă la IPN, susținută de Liga Studenților din Basarabia în contextul împlinirii a 84 de ani de la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.
„Astăzi, la 2 august, s-a instituționalizat moldovenismul, o zi cu o pondere enormă pentru populația dintre Prut și Nistru, o zi care a marcat un întreg neam și generațiile ulterioare, o zi în care trebuie să ne amintim cine am fost, cine suntem și cine vrem să fim, o zi care ne arată cât de mult ne poate costa pasivitatea și lipsa de coeziune. Acum trebuie să ne solidarizăm mult mai mult, fiindcă moldovenismul nu este doar o ideologie, este un scenariu tragic în care trăimˮ, a declarat Alexandru Tetelea, membru al Ligii Studenților din Basarabia.
Astăzi, la ora 18.00, în fața Parlamentului va fi organizat un flashmob dedicat zilei de 2 august și un cerc de inițiativă la care participanții vor putea să se pronunțe asupra acestui eveniment și asupra influenței pe care a l-a avut asupra poporului dintre Prut și Nistru.
Potrivit lui Silviu Plopa, vicepreședintele Ligii Studenților din Basarabia, criza identitară a moldovenilor își are rădăcinile adânc în politica Uniunii Sovietice, în special după 2 august 1940, când s-au impus schimbări semnificative în structura sociopolitică a regiunii. „Din cauza crizei identitare, a ocupației sovietice și a propagandei desfășurate de-a lungul timpului, ne confruntăm în prezent cu diverse opinii contradictorii legate de trecutul nostru românesc. În acest context, este esențial ca fiecare cetățean să înțeleagă rolul important al României pentru Republica Moldova atât din punct de vedere economic, cât și socialˮ, a menționat vicepreședintele Ligii Studenților din Basarabia. Silviu Plopa a mai spus că data de 2 august 1940 rămâne un simbol al unui experiment istoric antiromânesc și, pentru a depăși efectele negative ale acestuia, este crucial ca tinerii să promoveze activ identitatea românească.
Danu Verlan, membru al Ligii Studenților din Basarabia, a remarcat că în decursul a jumătate de veac URSS a promovat o politică antiromânească acerbă pe teritoriul RSSM, începând cu deportările și anihilările elitelor românești din Basarabia și terminând cu tendințele de creare a unei noi limbi și a unui nou popor cu istorie distinctă de cea românească. Sovieticii făceau tot posibilul de a dezbina conștiința națională și tendința naturală de reunificare cu Patria-mamă, a spus Danu Verlan.
Președintele Asociației „Tighinaˮ, Alexei Păluță, a menționat că Uniunea Sovietică a venit peste noi cu jumătăți de adevăr, promovând în școli mesajul de eliberare de fasciști și trecând cu vederea deportările în Siberia și persecutarea pentru cuvântul „românˮ. Alexei Păluță a invitat cetățenii care doresc să-și îmbogățească cunoștințele de istorie și pe toți cei care se simt români la evenimentul din această seară.
Notă: Conferința de presă s-a desfășurat în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei conferințe nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.