Societatea civilă și mediul academic trebuie să-și conjuge eforturile pentru a obține o justiție morală în privința victimelor foametei din 1946-1947. În timpul unor dezbateri publice organizate de agenția de presă IPN, istoricul Lidia Pădureac spune că acțiunile autorităților regimului totalitar de atunci cad sub incidența legislației internaționale privind crimele împotriva umanității. Doctorul în istorie spune că există dovezi clare că autoritățile din acea perioadă și-au înfometat deliberat poporul, omorând peste 200 de mii de oameni și torturând prin foamete alte câteva sute de mii de persoane care au fost afectate de malnutriție, notează IPN.
Potrivit istoricului Lidia Pădureac, ororile foametei din 1946-1947 au fost generate atât de seceta severă, cât și de acțiunile statului privind supra-colectarea produselor alimentare. Ea spune că recolta anului 46 ar fi fost suficientă pentru necesitățile de bază ale populației dacă nu ar fi existat politica statului de taxare exagerată a cetățenilor, în special a celor din mediul rural.
„Interviurile pe care le facem cu supraviețuitorii dărâmă mitul potrivit căruia foametea era provocată de secetă. Ei ne spun că aveau rezerve și ar fi rezistat, dar statul le-a luat tot. Cea mai gravă situație pe care a creat-o regimul totalitar comunist a fost în mediul rural, pentru că oamenii de la orașe care erau angajați primeau și cartele alimentare. Dar la țară, expresia „ne măturau podurile” era adevărat la modul direct, nu era o alegorie. Oamenii care au trăit aceste orori dărâmă un alt mit, ei spun că nu ajutorul, întârziat, de la stat i-a salvat de la moarte, ci recolta din 1947. După statistici observăm că natalitatea se echivalează cu mortalitatea abia în toamna anului 1947”, a spus doctorul în istorie, Lidia Pădureac.
Potrivit istoricilor, la începutul anului 1947 sufereau de distrofie 10-15% din populația sătească, iar alte circa 10% a murit de foamete. În timp ce populația suferea de malnutriție și murea de foamete, oamenii erau deposedați de toate rezervele de produse alimentare, care erau ulterior exportate. Potrivit datelor oficiale, în perioada când în RSS Moldovenească se murea de foame, URSS a exportat în alte țări 1,7 mln tone cereale.
„Încă din ianuarie 1946 Kremlinul era informat despre ceea ce se întâmplă în RSS Moldovenească. Ceea ce s-a întâmplat în 1946-1947 nu a fost cercetat din punctul de vedere al dreptului internațional, pentru că acele fapte cad sub incidența crimelor împotriva umanității. Lipsirea populației de surse de alimentare, intră în această categorie. Aceste crime sunt imprescriptibile, adică fără termen de prescripție. Cel mai grav este că regimul nu a fost declarat vinovat de ceea ce s-a întâmplat. De aceea societatea civilă, istoricii, mediul academic trebuie să depună un efort comun pentru a face justiție, cel puțin sub aspect moral”, a mai spus Lidia Pădureac.
Potrivit istoricilor, filele negre ale istoriei noastre sunt trecute cu vederea de către autoritățile statului, iar ororile foametei din 1946-1947 sunt prezentate doar superficial generațiilor tinere. Manualele de istorie nu prezintă în detalii genocidul la care a fost supusă populația din partea regimului totalitar de atunci.
„Cel mai trist este că tineri care nu au trăit în perioada sovietică, spun că în perioada sovietică a fost foarte bine. Nostalgia care li se transmite tinerilor vine și în contextul în care în școală prea puțin este studiat regimul totalitar comunist din RSS Moldovenească. Curricula școlară și pentru gimnaziu, și pentru liceu cuprinde doar o oră, adică 45 de minute, pentru perioada din 1945-1991, aici fiind vorba inclusiv de deportări, foamete. Ce reușește un cadru didactic să explice în 45 minute? Aici e necesar un curs separat, astfel încât această cultură a memoriei să apară în Republica Moldova. Tinerii încă n-au rezistență la propagandă”, a concluzionat doctorul în istorie Lidia Pădureac.
Dezbaterea la tema „A fost organizată sau nu foametea din RSSM în anii 1946-1947? Au putut și au vrut autoritățile sovietice să prevină efectele devastatoare ale acesteia?”, este ediția a 2-a din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”.
