logo

Liderul unei organizaţii neguvernamentale din stânga Nistrului susţine că răpirea lui Vlad Cubreacov a fost pusă la cale de Valeriu Pasat


https://www.ipn.md/index.php/ro/liderul-unei-organizatii-neguvernamentale-din-stanga-nistrului-sustine-ca-rapire-7965_967071.html

Ex-ministrul apărării şi ex-directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, a pus la cale răpirea vicepreşedintelui Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) Vlad Cubreacov, a declarat miercuri, 31 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă Boris Asarov, preşedintele asociaţiei „Pro Europa” din stânga Nistrului. Potrivit sursei citate, după ce Pasat a fost demis din funcţia de director al SIS, acesta a locuit o perioadă de timp la Tiraspol, unde a intrat în contact cu Vladimir Antiufeev, ministrul securităţii de stat al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene. Răpirea lui Cubreacov a fost pusă la cale de cei doi şi realizată de agenţii lui Antiufeev la Chişinău, a declarat Boris Asarov. Potrivit lui Asarov, în primăvara anului 2002, Chişinăul şi Moscova au ajuns la anumite acorduri în ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean. Această situaţie nu convenea Tiraspolului. Între timp, la Chişinău, Partidul Popular Creştin Democrat protesta împotriva guvernării comuniste. În primăvară, amploarea acestor acţiuni a început să scadă, dar Tiraspolul avea nevoie ca situaţia în partea dreaptă a Nistrului să rămână încordată, pentru a avea timp de a purta negocieri cu Moscova. Din această cauză a şi fost pusă la cale răpirea lui Cubreacov, a declarat sursa citată. Potrivit preşedintelui organizaţiei nonguvernamentale „Pro Europa”, discuţiile asupra acestui caz au fost relansate din două motive. Primul – pentru a distruge PPCD şi al doilea pentru a induce ancheta pe o cale greşită, astfel ca acest caz să nu fie rezolvat şi să se dea vina pe Procuratura Generală. Boris Asarov afirmă că în spatele acestui joc stau persoane sus puse de la Preşedinţie, dar nu şeful statului, Vladimir Voronin. Asarov susţine că deţine aceste informaţii de la persoane cu funcţii de răspundere de la Tiraspol şi că a depus mărturii pe acest caz la Procuratură. Cubreacov a dispărut la 21 martie 2002 în timp ce PPCD desfăşura proteste non-stop în centrul Chişinăului. Cubreacov, a fost găsit circa două luni mai târziu în preajma localităţii Ustia. Referitor la acest caz au existat mai multe declaraţii. PPCD şi Cubreacov susţin că organizatorii acestei infracţiuni sunt serviciile secrete ruse. Tiraspolul declara acum câţiva ani că dispune de dovezi precum că aceasta ar fi avut loc la iniţiativa preşedintelui Voronin. Recent doi foşti membri ai PPCD au declarat că răpirea lui Cubreacov a fost pusă la cale chiar de PPCD.