logo

Liderul unei asociaţii obşteşti susţine că R. Moldova e invadată de facturi fiscale false


https://www.ipn.md/index.php/ro/liderul-unei-asociatii-obstesti-sustine-ca-r-moldova-e-invadata-7966_963983.html

Prin R. Moldova circulă zeci de dubluri a facturilor fiscale, cu acelaşi număr, fără ca autorităţile să ia măsuri de contracarare a acestui fenomen, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, luni, 19 martie, preşedintele Asociaţiei „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici. Potrivit lui Ghelici, facturile–duplicat nu pot fi recunoscute de cele originale, pentru că, după toate probabilităţile, acestea sunt tipărite la una şi aceeaşi tipografie. Sursa citată afirmă că astfel de facturi sunt eliberate de firmele fantomă, în calitate de mecanisme de valorificare a mărfurilor de contrabandă, de spălare a banilor bugetului la achitarea TVA, de eschivare de la plata impozitelor. Cu toate acestea, Inspectoratul Fiscal stabileşte falsul doar după foarte mult timp de la tranzacţie, după ce constată existenţa mai multor facturi fiscale cu acelaşi număr. Potrivit lui Ghelici, astfel de facturi sunt eliberate deseori şi pentru producţia agricolă, pentru că agricultorii au venituri mici şi refuză să legifereze tranzacţiile pentru a nu plăti impozite mari. Astfel, aceştia vând producţia unor „afacerişti” care dispun de stocul de facturi duplicat deja pregătite. El a menţionat că astfel de facturi au fost descoperite şi la întreprinderile „Carmez” şi „Bucuria”. În consecinţă, pentru astfel de încălcări este trasă la răspundere nu firma care a eliberat asemenea facturi, stabilindu-se că aceasta fie nu există, fiind lichidată între timp, fie este înregistrată „pe numele unui pensionar care habar nu are că este director de firmă, sau a unui student care a pierdut paşaportul”, ci agentul economic care a cumpărat marfă de la firma dată, deşi acesta nu poartă vreo vină. Mai mult ca atât, spune Ghelici, agenţii economici nu pot controla imediat autenticitatea acestor facturi, pentru că Inspectoratul fiscal le solicită să facă cereri pentru autentificarea acestora, adică după ce tranzacţia deja a fost încheiată. Ghelici a prezentat ziariştilor copia unui raport, întocmit de un colaborator al Serviciului de Informaţii şi Securitate, prin care se atesta existenţa a 1400 de facturi-duplicat numai pentru un singur număr de factură. Totodată, el a menţionat că un judecător al Curţii Supreme de Justiţie i-ar fi declarat, sub protecţia anonimatului, că în republică sunt sute de agenţi economici care se află în litigiu judiciar cu Inspectoratul fiscal pentru ceea ce ei numesc „amendare ilegală a firmei care a cumpărat producţie”. Ghelici mai susţine că acelaşi judecător ar fi spus că a primit indicaţii „de sus” pentru a nu da câştig de cauză agenţilor economici. În acelaşi timp, Ghelici mai declară, cu referire la un reprezentant al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, că rapoarte în acest sens au fost prezentate de foarte mult timp preşedintelui R. Moldova, însă până în prezent nu există vreo reacţie în acest sens. Potrivit aceleiaşi surse, asemenea ilegalităţi se fac în R. Moldova de mai mulţi ani, fără ca opinia publică să fie informată despre această problemă sau despre acţiunile întreprinse de organele abilitate ale statului pentru contracararea acestui fenomen.