Liderii unei formaţiuni de opoziţie constată că în R. Moldova s-a instaurat un regim autoritar
https://www.ipn.md/index.php/ro/liderii-unei-formatiuni-de-opozitie-constata-ca-in-r-moldova-s-a-instaurat-un-re-7965_963827.html
Liderii Partidului Social-Democrat din Moldova (PSDM) constată, la jumătate de mandat al actualei legislaturi parlamentare, că după alegerile parlamentare din 2005 şi crearea coaliţiei PCRM-PPCD-PD, în R. Moldova s-a instaurat un regim autoritar care controlează toate domeniile – politic, economic şi social, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele PSDM, Eduard Muşuc, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că actuala coaliţie roş-oranj a instaurat în R. Moldova un regim autoritar care se face responsabil de degradarea RM în toate domeniile. Astfel, susţine Muşuc, pe plan politic se atestă intimidarea şi anihilarea opoziţiei, inclusiv cu implicarea instituţiilor de stat şi resurselor administrative. Pretinsa reformare a PCRM a rămas la nivel de intenţie, iar depolitizarea şefului statului nu s-a înfăptuit, în interesul coaliţiei de guvernământ. Preşedintele controlează Parlamentul, Guvernul, instituţiile judecătoreşti, iar Procuratura a devenit un instrument de luptă cu opoziţia – liderilor acesteia le sunt fabricate dosare politice pentru a fi intimidaţi, arestaţi şi eliminaţi de pe eşichierul politic. Din acest considerent, RM pierde zeci de dosare la CEDO.
În acelaşi timp, susţine Muşuc, pentru a câştiga încă o dată alegerile, partidul de guvernământ creează şi înregistrează mai multe partide mici, care nici nu au filiale în teritoriu.
Liderul PSDM susţine că Legea Audiovizualului şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului sunt, de asemenea, instrumente în mâna puterii. Totodată, prin Ministerul Administraţiei Publice Locale, puterea şi-a creat un instrument de imixtiune în autonomia locală, compromiţând procesul de descentralizare şi transformând această structură într-un staff al puterii în alegerile locale.
Vicepreşedintele PSDM, Eugen Roşcovanu, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că economia RM este într-un continuu proces de ruinare, investitorii străini o iau la fugă, îngroziţi de realităţile existente, agricultura este într-o criză nemaipomenită, micul business degradează, fiecare al 5-lea copil suferă de subalimentaţie, astfel încât ţara este în pragul unei explozii sociale. Roşcovanu se arată nedumerit de faptul că în bugetul pe anul curent este planificată suma de 86 mil. lei care vor fi acumulate din amenzi.
Potrivit sursei citate, dacă în 2001 fiecare cetăţean al RM avea o datorie de 400 de dolari de pe urma creditelor luate de către stat, la moment această sumă este de 4 mii de dolari. Roşcovanu spune că peste câţiva ani pensionarii nu vor putea beneficia de pensii pe motiv că în Fondul social nu sunt transferate sumele necesare din cauza şomajului, a închiderii întreprinderilor. „În orice ţară civilizată, unui pensionar îi revin 3 angajaţi în sfera economiei reale, pe când în Moldova această proporţie e de un pensionar la 0,9 persoane din toate sferele economiei”, spune sursa citată.
În concluzie, liderii PSDM au declarat că degradarea RM în toate domeniile a început în 2001, odată cu venirea la putere a comuniştilor.