logo

Liderii PPPDA, PAS și PLDM, în vizită la Bruxelles


https://www.ipn.md/index.php/ro/liderii-pppda-pas-si-pldm-in-vizita-la-bruxelles-7965_1042708.html

Liderii Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului Liberal Democrat efectuează astăzi, 2 iulie, o vizită la Bruxelles. Politicienii și-au propus să transmită oficialilor Parlamentului European rezoluția votată la protestul din Piața Marii Adunări Naționale din 1 iulie, transmite IPN.

„Noi, împreună cu Andrei Năstase și Viorel Cibotaru, cu alți colegi, mergem la Parlamentul European mâine (2 iunie) și o să ducem Rezoluția adoptată astăzi de noi toți”, a declarat Maia Sandu la protestul din 1 iulie.

„Vom merge la Parlamentul European și nu doar la Parlamentul European. Vom avea întâlniri cu mai mulți înalți funcționari ai Uniunii Europene. Să mergem să ne reprezentăm nu doar pe noi, mergem acolo în numele fiecăruia dintre dumneavoastră, în numele acestei țări, care se vrea liberă, se vrea într-o viață  în demnitate și în libertate”, a declarat Andrei Năstase.

În cadrul acțiunii de protest din 1 iulie, participanții au votat în Piața Marii Adunări Naționale o Rezoluție prin care au solicitat confirmarea legalității alegerilor locale noi din Chișinău, anularea sistemului electoral mixt, tragerea la răspundere a judecătorilor care au decis invalidarea alegerilor locale din Chișinău. În rezoluție se spune că, în cazul în care guvernarea nu va iniția imediat acțiunile necesare pentru îndeplinirea revindecărilor în cadrul actualei sesiuni parlamentare, vor fi întreprinse acțiuni pașnice de nesupunere civică. În rezoluție se mai menționează că pentru data de 26 august 2018 este convocată Adunarea Generală a Cetățenilor atât din țară, cât și din diasporă.