Statutul alianţelor de guvernământ şi al liderilor partidelor componente nu sunt reglementate în legislaţia naţională, ceea ce generează probleme grave la nivel de funcţionare a instituţiilor statului şi responsabilităţii acestora în faţa societăţii. O concluzie în acest sens formulează analiza IPN „Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată”, publicată joi, 6 august 2015. Autorul analizei, Valeriu Vasilică, aduce un şir de argumente în favoarea tezei, precum şi o serie de soluţii, menite să redreseze situaţia.
„Într-o emisiune televizată de la sfârşitul săptămânii trecute liderii AIE ne dădeau asigurări că nu se vor amesteca în treburile Guvernului, poate doar „puţin de tot”, „în cazuri delicate”. Formula „atentă” a declaraţiilor denotă că şi liderii AIE au conştientizat, fie şi parţial, lipsa de temei legal pentru influenţele, practic, nelimitate, pe care le au asupra instituţiilor şi oamenilor de stat din Republica Moldova. În acelaşi timp, chiar şi aceste formule confirmă percepţia generală că ingerinţele respective au existat şi există, dar şi că politicienii de rang înalt consideră aceasta un drept sacru al lor, pentru că „în alegeri oamenii votează partide”, afirmă autorul.
Problema cea mai importantă constă în faptul că, după alegeri, legislaţia în vigoare, inclusiv Constituţia ţării, prevede foarte clar cine exercită puterea în numele poporului: preşedintele, Guvernul, Parlamentul, alte autorităţi publice centrale şi locale. „Nimic sau aproape nimic despre partide, lideri de partide, alianţe de partide, acorduri de alianţe, consilii de alianţe, lideri de alianţe şi alte structuri derivate ale acestora. Iar aceasta înseamnă că, în lipsa altor prevederi legale, liderii şi consiliile se pomenesc împinşi sau autoplasaţi în zona off-shore a politicii moldoveneşti, de unde dirijează „cu succes” şi cu instrumentele caracteristice off-shore-ului treburile ţării. Iată de ce deciziile importante pentru ţară se iau nu de structurile constituţionale, ci de cele din off-şhore, iar în practică aceasta înseamnă câteva persoane fizice în baza statutului ong-ist de lideri de partid, sau, ca variantă şi mai proastă, de către un singur om, cu sau fără acest statut ong-ist. Remarca „autoplasaţi” nu a apărut întâmplător, pentru că şi de data aceasta liderii AIE ne-au explicat cu seninătate că au convenit de comun acord ca nimeni dintre ei să nu ocupe funcţii înalte de stat”, se spune în analiză.
Autorul consideră că renunţarea liderilor de partide care au câştigat alegerile la primele funcţii în stat, sau, după caz, interdicţia de a le ocupa, este o invenţie pur moldovenească, de presupus foarte profitabilă, din această perioadă de tranziţie. În ţările cu tradiţii democratice, inclusiv cele din Uniunea Europeană, unde spunem că ne îndreptăm, nu există astfel de practici.
O analogie istorică, totuşi, există. „În fosta URSS, cea mai înaltă funcţie era cea de secretar general al PCUS şi cea mai importantă structură colectivă de conducere a fost Biroul Politic al CC al PCUS. O perioadă îndelungată, liderii de stat occidentali s-au aflat în dificultate să se întâlnească cu liderii de partid sovietici şi de aceea, pentru uz extern, au fost inventate funcţii de preşedinte al „Sovietului Comisarilor Norodnici”, al „Prezidiului Sovietului Suprem” etc., însă acestea rămâneau doar ficţiuni pentru că toate deciziile se luau la nivel de partid, de către secretarul general şi Biroul Politic. Deşi, ca să fim corecţi, şi acele funcţii-ficţiuni erau ocupate tot de cel mai mare lider de partid şi nu de persoane interpuse. Primul şi ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, a condus puţin şi a fost detronat, inclusiv pentru că funcţia era străină sistemului de partid”, menţionează analiza.
Potrivit autorului, analogia cu perioada sovietică nu este completă şi nu este în favoarea actualei supra-structuri de conducere a Republicii Moldova. „La sovietici, toată lumea cunoştea cine sunt secretarul general şi ceilalţi secretari ai CC, precum şi componenţa Biroului Politic. Această „transparenţă” nominală şi ierarhică oferea în interior şi exterior o anumită doză de previzibilitate a cursului ţării. Cunoaşte cineva de la noi care sunt raporturile dintre liderii AIE sau în interiorul Consiliului AIE? Dacă şi cunoaştem ceva, apoi doar nişte zvonuri, lansate în mare parte din interiorul alianţei de guvernământ, iar acestea nu pot sugera nici previzibilitate, nici garanţii, nici remedii contra îngrijorărilor. De exemplu, unul din zvonurile cele mai vehiculate este că liderii celor trei partide de la guvernare, de care depinde în mare parte soartă ţării şi a fiecăruia dintre noi în parte, sunt în realitate patru la număr. Sau sunt trei, dar nu cei care figurează oficial. Sau, de fapt, este doar unul care nici nu este primul lider în partidul său şi care, de câteva zile, nici măcar simplu deputat nu este. Câţi secretari generali ai … Republicii Moldova avem, ştie cineva?”, întrebarea din analiză fiind retorică.
Este o situaţie îngrijorătoare pentru că societatea nu cunoaşte „cine şi cum ne conduce pe noi, guvernul nostru, instituţiile noastre ale statului nostru, pentru că nici liderii de partide, nici Consiliul Alianţei, nici membrii acestuia, nu au un statut legal, nu au nişte drepturi şi obligaţii pe care să le cunoască toată lumea şi toată lumea să le respecte. De facto, cea mai importantă structură decizională din ţară, Consiliul Alianţei, nu are barem un program de şedinţe, pe care să îl cunoască presa şi societatea, sau măcar un serviciu de presă sau un purtător de cuvânt care, oricum, nu spun multe, dar măcar sunt păstrate nişte aparenţe democratice şi legale elementare”.
De aici vine necesitatea stringentă de creare a cadrul legal pentru AIE şi liderii partidelor componente. „Nimeni nu spune că liderii de partid şi consiliile de alianţe sunt un rău în sine, din contra. Odată ce a trecut epoca unui singur partid la guvernare, sperăm ireversibil, alianţe de guvernământ vom avea şi în continuare. Doar că această modificare esenţială în viaţa politică trebuie să-şi găsească şi reflectare în legislaţie, în regulile de joc din societate. Avem urgentă nevoie de claritate legislativă în foarte multe chestiuni, inclusiv: cine, cum şi când creează coaliţiile de guvernare; cine şi cum poate negocia acest proces; câtă informaţie, în ce termen şi în ce formă trebuie oferită societăţii care are acest drept, conform Constituţiei; care este statutul Alianţei, Consiliului şi membrilor acesteia; care este relaţia ulterioară a Alianţei şi a liderilor de partide cu organele puterii de stat; cine are dreptul şi cine nu are dreptul să ocupe cele mai înalte funcţii şi dacă acest lucru este la latitudinea liderilor şi partidelor sau este obligatoriu, de exemplu, ca funcţia de prim-ministru să fie ocupată de către liderul partidului cu cele mai multe mandate în Parlament? Mai sunt şi alte întrebări arzătoare pe care le-a pus perioada complicată şi instabilă prin care trecem. Inclusiv, dacă instabilitatea şi complicaţiile crescânde nu sunt exact rodul neclarităţilor de mai sus? Sau dacă ajustările legislative nu s-au făcut dintr-o scăpare ori cu bună ştiinţă şi rea-credinţă?”- o nouă întrebare fără răspuns din analiza IPN care examinează şi cauzele atitudinii rezervate a unei părţi considerabile din societate faţă de declaraţiile optimiste ale liderilor AIE 3 cu referire la soluţionarea problemelor interne grave şi reluarea dialogului normal cu partenerii de dezvoltare pentru continuarea cursului european de dezvoltare al ţării.
