logo

Liderii Coaliţiei Pro Europe se mândresc cu succesul Moldovei la Vilnius


https://www.ipn.md/index.php/ro/liderii-coalitiei-pro-europe-se-mandresc-cu-succesul-moldovei-la-7965_1009446.html

Liderii partidelor care formează Coaliţia Pro Europeană se mândresc cu faptul că Moldova a reuşit să parafeze, la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Acordul de Asociere cu UE. Aceştia au declarat jurnaliştilor, imediat după încheierea procedurii de parafare, că urmează să se muncească la fel de mult şi în continuare pentru a îndeplini şi alte angajamente asumate faţă de partenerii europeni, dar şi faţă de ţară şi cetăţeni, transmite corespondentul IPN la summit.

Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat, a spus că a simţit un sentiment puternic de împlinire. „Este o etapă împortantă parcursă de noi toţi şi îi felicit pe toţi cetăţenii pentru această frumoasă realizare. Este cert că, începând de astăzi, avem deschisă clară perspectiva europeană. Urmează să muncim la fel de responsabil ca şi în cei 4 ani de zile ca să beneficiem de ceea ce poate oferi UE”, a subliniat preşedintele liberal-democrat.

Potrivit lui Vlad Filat, prin parafarea Acordului de Asociere cu UE, care prevede şi crearea Zonei de Liber Schimb, Republica Moldova a demonstrat capacitatea de a realiza proiecte de amploare menite să modernizeze ţara. Parafarea documentului la Summitul Parteneriatului Estic din Vilnius demonstrează faptul că Moldova are un viitor european şi are capacitatea să ducă până la capăt angajamentele pe care şi le-a asumat.  „Este o mare victorie a Moldovei”, a subliniat liderul PLDM.

Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, a menţionat că atmosfera de la Vilnius este pozitivă şi plină de speranţă. Evenimentul marchează bilanţul eforturilor mai multor ani de muncă şi, începând de azi, este deschisă o nouă filă în relaţiile de integrare europeană.  Odată cu etapa parafării acordului, Moldova va fi privită cu mai multă încredere.

Liderul PDM a transmis un mesaj şi opoziţiei de la Chişinău, căreia i-a solicitat să urmeze consecvent linia priorităţilor politicii interne şi externe a Republicii Moldova, care este axată pe integrarea europeană.

Liderul liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, a spus a avut un sentiment de mândrie când oficialii europeni în discursurile lor au făcut permanent referinţă la Moldova şi Georgia, acestea fiind accentele care au dominat pe parcursul summitului. „Ne-am umplut de mândrie, dar şi de angajamente  să continuăm acest curs. A fost o clipă majoră pentru istorie, o clipă de adevăr”, a menţionat Ion Hadârcă.

La Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE, la fel ca şi Georgia. Ucraina, care urma să semneze acordul, a suspendat procesul acum o săptămână.