logo

Liderii AIE se întâlnesc la 13.00 pentru a semna anexa la Acordul alianţei


https://www.ipn.md/index.php/ro/liderii-aie-se-intalnesc-la-1300-pentru-a-semna-anexa-la-acordul-aliantei-7965_994635.html

Liderii Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) se vor întruni cu o oră înainte de alegerea şefului statului pentru a semna anexa la acordul alianţei, prin care îşi vor asuma angajamentul că nu vor face coaliţie cu Partidul Comuniştilor, transmite Info-Prim Neo. Anexa propusă de PLDM conţine patru puncte. Primul este angajamentul public al componentelor alianţei privind garantarea asigurării continuităţii guvernării democratice şi neadmiterea reformatării AIE cu participarea opoziţiei la guvernare în următorii ani pe întreg parcursul mandatului legislativului de legislatura a XIX-a. Al doilea punct este asigurarea continuităţii actualei garnituri guvernamentale şi sprijinul politic deplin din partea tuturor componentelor alianţei pentru buna funcţionare a Guvernului. Punctul trei prevede neadmiterea diferitor atacuri publice la adresa Guvernului. Şi ultimul punct prevede depolitizarea organelor de ocrotire a normelor de drept. Preşedintele PDM, Marian Lupu, a declarat că această anexă, propusă de PLDM, este unilaterală. „L-am găsit ca un punct suficient de plecare, dar nu şi un punct final, fiindcă lucrurile care sunt indicate acolo poartă un caracter absolut unilateral”, a menţionat jurnaliştilor Marian Lupu. „AIE nu critică public niciun fel de acţiune a Guvernului. Alianţa nu critică niciun proiect prezentat de Guvern. Atunci nu mai înţelegi cum mai lucrăm?”, a menţionat Marian Lupu. Preşedintele fracţiunii PL, Ion Hadârcă, a menţionat că o anexa vine să accentueze anumite angajamente care sună ca nişte garanţii. Liberalul a menţionat că şi PL va venit cu anumite prevederi. „Vrem ca textul să aibă o armonizare şi un text lejer pentru a intra în faza finală a acestei prelungiri a situaţiei”, a spus preşedintele fracţiunii PL. Parlamentul va începe procedura de alegere a şefului statului la 14.00.