logo

Liceul Academiei de Ştiinţe va avea camere video la BAC


https://www.ipn.md/index.php/ro/liceul-academiei-de-stiinte-va-avea-camere-video-la-bac-7967_990065.html

Un singur liceu va avea anul acesta camere video în timpul examenelor de bacalaureat. Este vorba de Liceul Academiei de Ştiinţe din Chişinău. Şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat pentru Info-Prim Neo că la acest subiect s-a discutat foarte mult, şi cu psihologii, şi cu părinţii, ca elevii să nu fie stresaţi. Potrivit funcţionarei, nu există motive ca elevilor să le fie frică. Copii se descurcă foarte bine, inclusiv au rezultate bune şi la olimpiade internaţionale. Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a menţionat că pe viitor această practică va fi extinsă şi în celelalte instituţii, în dependenţă de cum va derula procesul în liceul respectiv. În municipiul Chişinău vor fi deschise 33 de centre de bacalaureat. Ca şi în anul trecut, elevii vor susţine testele în alte instituţii decât în cele în care îşi fac studiile. Totuşi, s-a respectat principiul ca centrul de BAC să nu fie departe de liceul în care învaţă elevii. Supraveghetorii vor fi din instituţia unde au loc examenele. Testele vor fi personalizate, iar evaluarea se va realiza în centrele de evaluare republicane. În municipiul Chişinău, numărul elevilor care vor susţine examenele de BAC este 6983 de liceeni, faţă de 6500 anul trecut.