logo

Letonia ar putea să ofere cetăţenilor moldoveni vize gratuite


https://www.ipn.md/index.php/ro/letonia-ar-putea-sa-ofere-cetatenilor-moldoveni-vize-gratuite-7965_958316.html

Letonia este dispusă să ofere cetăţenilor Republicii Moldova vize gratuite, a declarat Artis Pabriks, ministru al Afacerilor Externe al Republicii Letonia, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul moldovean Vasile Tarlev, potrivit unui comunicat al Guvernului, citat de Info-Prim Neo. În cursul dialogului părţile au apreciat înalt relaţiile de colaborare bilaterale şi constructive la cel mai înalt nivel. Artis Pabriks a specificat că Letonia susţine politica de integrare europeană, promovată de Moldova, şi a anunţat disponibilitatea ţării sale de a acorda tot sprijinul necesar. În context ministrul afacerilor externe a Letoniei a dat asigurări că pentru cetăţenii Moldovei va fi simplificat regimul de vize prin acordarea lor gratuită. Totodată, a fost menţionat faptul că Letonia este în aşteptarea unor proiecte investiţionale din partea Moldovei în domeniile de interes comun. Vasile Tarlev a adus mulţumiri autorităţilor letone pentru susţinerea constantă acordată Moldovei în special în eforturile de reunificare a ţării. Premierul a subliniat că vizita la Chişinău a preşedintelui Letoniei Vaira Vike-Freiberga, în fruntea unei delegaţii de oameni de afaceri, preconizată pentru luna aprilie curent, va impulsiona esenţial cooperarea comercial-economică, menţionând existenţa unui potenţial nevalorificat în domeniul dat. În acelaşi timp prim-ministrul a acceptat invitaţia de a efectua o vizită oficială la Riga. În cadrul vizitei sale la Chişinău, Artis Pabriks a mai avut întrevederi cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu, ministrul Afacerilor Externe Andrei Stratan.