logo

Legea cu privire la accesul la informaţie este bună, dar nu este implementată în practică, susţin experţi naţionali şi internaţionali


https://www.ipn.md/index.php/ro/legea-cu-privire-la-accesul-la-informatie-este-buna-dar-nu-este-implementata-in--7967_957964.html

Legea cu privire la accesul la informaţie este una din cele mai bune legi din R. Moldova, dar mai sunt multe probleme în ceea ce priveşte implementarea ei, a declarat marţi, 28 februarie, Claus Neukirch, purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE în R. Moldova la seminarul „Accesul presei la informaţiile oficiale”. Pentru R. Moldova care a ales calea de integrare în Uniunea Europeană este necesar să meargă spre o societate europeană”, a declarat Neukirch. Primul pas în acest sens este reformarea cadrului legislativ, iar al doilea – legile trebuie să fie aplicate în practică în stil european. La rândul său, şeful Biroului de Informare a Consiliului Europei (CoE), Lilia Snegureac, a vorbit despre o „atitudine recalcitrantă a administraţiei publice faţă de accesul cetăţenilor la informaţie” şi despre faptul că legea este bună, dar nu se implementează în practică. Atâta timp cât va rămâne o buchie moartă şi se va vehicula cu secretizarea unor tipuri de informaţie, dreptul cetăţenilor este pasibil de a fi violat”, a mai declarat ea. Pe de altă parte, directorul Centrului Acces-info, Vasile Spinei, a declarat pentru presă că în R. Moldova nu există probleme ce ţin de accesul la informaţie. Problemele şi le creează jurnaliştii, ONG-urile şi funcţionarii. Neajunsul numărului 1, a opinat Spinei, este lipsa sau nefuncţionarea site-urilor unor instituţii, pe care trebuie să fie plasată orice tip de informaţie. În Olanda instituţiile de stat nu se confruntă cu cereri de solicitare a informaţiei. Acolo orice informaţie este făcută publică pe site, a mai spus Spinei. Legea în domeniu din R. Moldova este bună, a declarat directorul Acces-info dar necesită un suport. În prezent instituţia pe care o conduce împreună cu un grup de jurişti lucrează asupra unui proiect de lege privind transparenţa decizională a instituţiilor. Practica internaţională a demonstrat că o astfel de lege are un efect pozitiv, a conchis Spinei. Seminarul de două zile „Accesul presei la informaţiile oficiale” este organizat de Acces-info cu sprijinul CoE şi Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. La seminar, în afară de specialişti şi funcţionari din R. Moldova, participă experţi din Australia, Marea Britanie, SUA etc.