logo

Legea cetățeniei prin investiții comportă riscuri de securitate națională, deputat


https://www.ipn.md/index.php/ro/legea-cetateniei-prin-investitii-comporta-riscuri-de-securitate-nationala-7965_1071650.html

Deputatul Sergiu Litvinenco, Fracțiunea PAS, Blocul ACUM, afirmă că legea care prevede acordarea cetățeniei prin investiții comportă riscuri de securitate națională. Mai exact, „persoane cu trecut dubios și de sorginte criminală își vor putea legaliza în Moldova banii murdari”. Declarațiile au fostă făcute în plenul Parlamentului în contextul în care 20 februarie este ultima zi a moratoriului asupra legii care prevede acordarea cetățeniei prin investiții, transmite IPN.

Potrivit parlamentarului, denumirea legii este una formală, pentru că „în realitate aceasta este o lege de vindere a cetățeniei Republicii Moldova”, iar de mâine, legea reintră în drepturile sale, ceea ce înseamnă „foc la ghete”, „foc la depunerea actelor și a banilor pentru cumpărarea cetățeniei”.

Sergiu Litvinenco le-a amintit colegilor din Partidul Socialiștilor că abrogarea acestei legi făcea parte din pachetul de dezoligarhizare a țării, pachet pe care socialiștii au promis că îl vor vota. Potrivit lui, acel pachet reprezenta „linia de demarcare de epoca Plahotniuc și o nouă eră în care Republica Moldova urma să-și ia calea”. Însă nu a fost să fie.

În opinia sa, singurul beneficiu pe care îl are această lege este că prevederile ei aduc niște resurse financiare statului, „nu multe, dar necesare în actuala situație economică și pe fondul izolării externe a țării”. Însă, potrivit deputatului, această lege comportă o serie de riscuri, printre care și faptul că persoane dubioase își vor putea legaliza banii. „Paradoxal, dar deoarece numele celor care obțin cetățenia este secretizat conform legii, nici măcar controlul civil asupra calității noilor cetățeni nu poate fi realizat”, susține Sergiu Litvinenco.

Deputatul a făcut referire la declarațiile mai multor oficiali europeni, precum că există riscuri enorme de ordin corupțional. Inclusiv din care reies riscuri majore ca dreptul de a călători liber și fără vize în UE, obținut de Republica Moldova în 2014, să fie dat peste cap.

„Legea de vindere a cetățeniei Republicii Moldova deschide ușa ca terenurile agricole să poată să fie cumpărate de străini. Străinul obține la început cetățenia Moldovei și, respectiv, ulterior poate procura măcar și toate terenurile agricole pe care le are. Aceasta este o politică de stat din programul Guvernului Chicu? Aceasta este o promisiune cu care Dodon și socialiștii au mers la proprii alegători?”, a întrebat retoric Sergiu Litvinenco.

În opinia sa, se insistă pe această lege pentru că socialiștii au mari probleme de finanțare, iar în curând vor avea loc alegerile prezidențiale. Potrivit parlamentarului, „Igor Dodon a pus totul la bătaie să-și crească șansele să obțină al doilea mandat de președinte”. Deputatul și-a îndemnat colegii să se gândească la ceea ce fac.