logo

La sesiunea de vară a APCE va fi ales Secretarul General adjunct al Consiliului Europei


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-sesiunea-de-vara-a-apce-va-fi-ales-secretarul-7965_965256.html

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) îl va alege marţi, 26 iunie, în cadrul sesiuni de vară, pe secretarul general adjunct al Consiliului Europei. Pe agenda sesiunii de vară a APCE, care va avea loc la Strasbourg în perioada 25-29 iunie, se mai înscriu dezbaterile privind dialogul intercultural şi interconfesional şi detenţiile secrete în Europa. Cancelarul federal al Austriei, Alfred Gusenbauer, şi preşedintele Parlamentului european, Hans-Gert Pöttering, se vor adresa Adunării luni, 25 iunie. Marţi, ministrul Justiţiei al Italiei, Clemente Mastella, va interveni în discuţia privind angajamentul statelor membre ale Consiliului Europei de a promova la nivel internaţional un moratoriu cu privire la pedeapsa cu moartea. Alte dezbateri înscrise pe ordinea de zi vor aborda în special lupta împotriva antisemitismului în Europa, politica agricolă şi rurală euro-mediterană, imaginea femeilor în publicitate etc. Preşedintele APCE, René van der Linden, va înmâna miercuri, 27 iunie, o distincţie organizaţiei neguvernamentale Human Rights Watch pentru contribuire la ridicarea secretului în ancheta cu privire la detenţiile secrete şi transferurile ilegale de deţinuţi. Printre alte personalităţi care vor prezenta discursuri în faţa Adunării figurează Jacques Diouf, directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentare şi Agricultură (FAO), Jean Lemierre, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Rabbinul Arthur Schneier, preşedintele Fundaţiei „Appeal of Conscience”, şi Antonio Guterres, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi.