logo

La Paris încep Jocurile Paralimpice. Moldova este reprezentantă de 5 sportivi


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-paris-incep-jocurile-paralimpice-moldova-este-reprezentanta-de-7967_1106843.html

La Paris încep Jocurile Paralimpice. Republica Moldova este reprezentată de cinci sportivi care vor concura la trei discipline sportive, transmite IPN.

Ceremonia de deschidere, la care sunt așteptați circa 4000 de sportivi din 182 de țări, va avea loc în această seară, de la ora 20.00, pe celebrul bulevard Champs-Elysees.

Cei cinci sportivi moldoveni vor concura la trei discipline sportive: Oleg Crețu (para judo), Ion Basoc (para judo), Ina Cernei (para judo), Larisa Marinenkova (para powerlifting) și Gheorghe Spînu (para atletism).

Larisa Marinenkova va purta drapelul de stat la ceremonia de deschidere.

Până acum, lotul paralimpic al Republica Moldova a participat la opt ediții ale Jocurilor Paralimpice și a obținut două medalii de bronz, ambele în anul 1996.

Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 se vor încheia pe data de 8 septembrie.