La OSCE a fost inaugurată expoziţia artistului plastic Elena Revuţcaia
https://www.ipn.md/index.php/ro/la-osce-a-fost-inaugurata-expozitia-artistului-plastic-elena-revutcaia-7967_959192.html
Expoziţia de pictură a artistei Elena Revuţcaia a fost inaugurată, vineri, 5 mai, în incinta Misiunii OSCE în R. Moldova.
Reprezentantul Misiunii OSCE la Chişinău, Antonia DeMeo a menţionat, în cadrul ceremoniei de deschidere, că lucrările Elenei Revuţcaia inspiră bucurie şi optimism, îi amintesc de anii copilăriei, când totul este perfect şi lumea se arată în roz. „Această expoziţie este un adevărat cadou pentru OSCE”, a spus Antonia DeMeo.
Potrivit artistului plastic Vasile Didic, membru a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, stilul lucrărilor este puţin naiv, dar conţin o încărcătură caldă care vine de la inimă. Acestea reprezintă o simbioză interesantă între arta populară rusă şi cea basarabeană.
Elena Revuţcaia a declarat pentru reporterul Info-Prim Neo, că expoziţia întruneşte 57 de lucrări de picturi şi grafică, majoritatea fiind executate în ultima jumătate de an, dar sunt expuse şi tablouri pictate acum 10 ani. Anul trecut, tablourile sale au fost expuse la sediul Abasadei SUA de la Chişinău, ele se bucură de succes şi peste hotare, fiind procurate de admiratori ai artei din mai multe ţări.
Cel mai scump tablou din colecţia costă 300 USD, iar cel mai ieftin - 10 USD.
Artista s-a născut în Sahalin (Rusia), dar a absolvit şcoala de arte şi Institutul de Pictură de la Chişinău.
Expoziţia Elenei Revuţcaia în incinta sediului OSCE în Moldova este a patra ca număr în acest an, urmând să fie organizate pe parcursul anului alte 6 expoziţii. În ultimii doi ani, la sediul OSCE au fost organizate în jur de 25 de astfel de expoziţii.