logo

La Muzeul Militar este expus un lansator de rachete cu valoare de unicat


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-muzeul-militar-este-expus-un-lansator-de-rachete-7967_1086770.html

La Muzeul Militar din Chișinău, din cadrul Agenției pentru Știință și Memorie Militară, este expus un lansator de rachete cu valoare de unicat – РПУ-14. Tipul respectiv de armament a fost produs într-un număr mic în fosta URSS și a fost conceput, în primul rând, pentru dotarea trupelor aeropurtate (desant), considerate trupe de elită, a explicat pentru IPN Sergiu Catagara, directorul Muzeului Militar. Cu toate că nu se mai produce încă din perioada sovietică, datorită caracteristicilor sale tehnice deosebite, unele exemplare ale instalației mai sunt folosite în unele războaie din zilele noastre, precum cel din Siria sau în alte regiuni, statele cărora, în perioada războiului rece, au procurat armament de la Uniunea Sovietică.

„Asemenea instalații nu s-au aflat în dotarea Armatei Naționale a Republici Moldova, deoarece reprezintă o etapă a evoluției instalațiilor de aruncătoare de rachete. În 1941 au fost produse katiușele (БM 13). Acestea au fost înlocuite, de la mijlocul anilor’40 până la începutul anilor ’50, de БM 14, destinate trupelor terestre. Aceste lansatoare erau instalate tot pe mașini militare, ca și katiușele. Iar pentru trupele aeropurtate au fost produse lansatoare РПУ-14. În anii ’70 lansatoarele РПУ-14 au fost înlocuite cu o tehnică mai performantă – sistemul Grad”, a precizat Sergiu Cataraga.

Proiectarea instalației РПУ-14, de către inginerii militari sovietici, a început în prima jumătate a anilor 50 ai secolului XX. Este o instalație reactivă ușoară, de numai 925 kg, și poate fi încărcată cu rachete într-un răstimp de doar 3 minute. O salvă completă a instalației durează maximum 10 secunde. Mașinăria miliară dispune de un pachet de 16 lansatoare de rachete (4x4), instalat pe un lafet de tun D-44. Instalația putea fi transportată pe câmpul de luptă atât cu ajutorul aviației în containere speciale, aruncate cu parașuta, cât și cu ajutorul automobilelor. Instalația militară era setată în stare de luptă în doar 2 minute.

Raritatea exponatului de la Muzeul Militar din Chișinău ține și de faptul că puține alte muzee dispun de o asemenea piesă muzeistică. „Ca muzeograf, afirm că fiecare piesă este valoroasă, pentru că reprezintă o anumită perioadă istorică, reprezintă amprenta vremii. Sunt muzee mult mai mari care nu au ca exponat un exemplar al instalației de rachete РПУ-14. Dar și celelalte piese din expoziția de tehnică militară a Muzeului Militar din Chișinău reprezintă o valoare istorică deosebită”, a specificat Sergiu Cataraga.

Instalația РПУ-14, împreună cu celelalte exponate de tehnică militară a Muzeului Militar, poate fi văzută la sediul instituției, aflat în Casa Armatei, de pe strada Tighina, nr. 47. Muzeul activează din anul 1995.