La începutul lunii mai la Chişinău se va desfăşura Expoziţia-for „Micul Business-2006”
https://www.ipn.md/index.php/ro/la-inceputul-lunii-mai-la-chisinau-se-va-desfasura-expozitia-for-micul-business--7966_959038.html
În zilele de 4-6 mai, la Centru Internaţional de Expoziţii „Moldexpo” se va desfăşura ediţia a VI-a a Expoziţiei-for „Micul Business -2006”. Despre aceasta a anunţat marţi, 25 aprilie, şeful Direcţiei dezvoltarea businessului mic şi mijlociu al Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), Iulia Iabaji, în cadrul unui briefing.
Potrivit sursei citate, expoziţia a devenit un instrument de promovare a bunurilor şi serviciilor întreprinderilor mici şi mijlocii, de consolidare a poziţiilor pe piaţă, de încurajare a viitorilor întreprinzători, precum şi de stabilire a unor noi relaţii de colaborare.
În cadrul expoziţiei se vor desfăşura patru mese rotunde, seminare şi business ateliere, unde vor fi discutate problemele mediului de afaceri şi perspectivele de amelioare a acestuia. Temele supuse dezbaterilor vor fi selectate la solicitarea participanţilor. Până la moment au fost înaintate propuneri privind reforma regulatorie în 2005 şi perspectivele acesteia pentru 2006, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, dezvoltarea businessului în rândul tinerilor şi femeilor, etc.
De asemenea, în ultima zi a expoziţiei vor fi anunţate rezultatele Concursului “Cel mai bun antreprenor din micul business”. Vor fi 9 nominalizări şi câte 2 premii la fiecare nominalizare. Pentru deţinătorii Premiului I vor fi acordate 10 mii lei, pentru locul II – 5 mii lei.
Pentru buna desfăşurare a expoziţiei, Guvernul a alocat 300 mii lei din resurse bugetare, dintre care 150 mii lei vor utilizate pentru acoperirea parţială a cheltuielilor de participare. Totodată, câştigătorii Concursului din anul precedent vor beneficia de spaţiu gratuit pentru amplasare la expoziţia din anul curent, a menţionat reprezentantul MEC.
Până la moment, şi-au anunţat participarea circa 150 agenţi economici. Potrivit Iulianei Iabaji, ediţia din acest an preconizează să întrunească peste 200 antreprenori din toate sferele de activitate.
Sectorul micului business în Moldova constituie în prezent circa 92% din totalulu întreprinderilor din ţară.