logo

La Iași va fi construit un muzeu al satelor moldovenești de pe ambele maluri ale Prutului


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-iasi-va-fi-construit-un-muzeu-al-satelor-7967_1086360.html

La inițiativa primarului Iașului, Mihai Chirica, în Grădina Botanică a urbei va fi realizat un proiect reprezentativ pentru satele moldovenești de pe ambele maluri ale Prutului. În acest scop, primarul Mihai Chirica a semnat un acord de parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Complexul Muzeal Național „Moldova” și Consiliul Județean Iași, informează IPN.

Proiectul va fi realizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, care va identifica o linie de finanțare europeană adecvată și va beneficia de sprijinul celorlalte instituții partenere.

„Consider că realizarea unui astfel de muzeu a devenit nu doar o necesitate, ci, înainte de toate, o obligație. După anul 1945, dar mai ales după 1990, satul românesc tradițional a ajuns pe cale de dispariție. Stilul rural de viață, cu săteanul foarte atent la ciclurile naturii, curat și modest, a făcut loc unei vieți hibride, nici ca la sat, nici ca la oraș. Iar oamenii sunt parcă tot mai puțin atenți la regulile comunității. Comuniștii au construit la țară blocuri urâte și au dorit, prin planul de sistematizare a teritoriului din anii ‘70, să șteargă cu buldozerele de pe fața pământului sute de sate; dar abia tranziția de după 1990 a dat lovitura de grație satului tradițional”, a declarat primarul Mihai Chirica cu ocazia semnării acordului cu Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Depopularea masivă a satelor aflate la depărtare de centrele urbane, transformarea comunelor din imediata apropiere a marilor orașe în suburbii, în așa-zisele „localități dormitor”, dar și numeroasele construcții haotice și inestetice ridicate în mediul rural de românii care au muncit în străinătate au modificat radical aspectul satului românesc. „Moldova nu se poate lăuda cu sate monument ca în Ardeal, dar rigurozitatea și disciplina ardelenești au fost înlocuite la noi cu o viață rurală plină de magie și cu un sat pe măsură, minunat și straniu, totodată. Alecsandri, Creangă, Eminescu, Garabet Ibrăileanu etc. au descris o lume rurală absolut superbă”, a menționat Mihai Chirica.

Primarul Iașului este încrezător de succesul unui astfel de proiect, amintind despre Muzeul Satului din București, care atrage anual mii de turiști, „doritori a pătrunde, fie și pentru o oră, într-o lume atât de tainică”.

La Chișinău există un Muzeu al satului, în aer liber, amplasat în sectorul Botanica. Muzeul a fost inaugurat la 18 mai 1995, având drept scop reconstituirea satului basarabean din sec. XVIII–XIX. Complexul muzeal se află în construcție de mai mult timp, având până în prezent doar un singur monument: o biserică din lemn construită în anul 1642, adusă din localitatea Hirișeni (raionul Telenești) cu scopul de a fi restaurată și salvată de intemperii. Complexul (proiectul) muzeal urmează să se întindă pe o suprafață de 150 ha și să cuprindă șase zone etnografice cu 165 de monumente: mori de vânt, mori de apă, biserici de lemn, case de locuit, anexe gospodărești, troițe, un han, o crâșmă și altele.