La Chişinău se va desfăşura Gala filmului britanic
https://www.ipn.md/index.php/ro/la-chisinau-se-va-desfasura-gala-filmului-britanic-7967_959404.html
Cea de-a treia ediţie a Zilelor Filmului Britanic, organizată de Ambasada Britanică la Chişinău, se vor desfăşura, în perioada 26 mai –1 iunie, la cinematograful „Gaudeamus” din capitală.
Potrivit organizatorilor, în cadrul acestei acţiuni, vor fi demonstrate patru filme în douăzeci şi una de proiecţii. Cinefilii din Moldova vor avea prilejul să vizioneze, gratuit, peliculele „Fakers”, “Man About Dog”, “Ladies in Lavender” şi “Orlando”. Această selecţie din multitudinea filmelor britanice va permite crearea unei imagini asupra potenţialului cultural al Marii Britanii. Astfel, pelicula „Fakers” în regia lui Richard Janes este o comedie realizată în clasicul stil al filmelor cu nemernici simpatici. Comedia “Man About Dog”, realizată de Paddy Breathnach, este o poveste plină de energie, cu trei prieteni şi un ogar de curse care le aduce stăpânilor săi o groază de bani şi nu numai. O poveste delicată şi plină de nuanţe despre dragoste, posesie şi libertate veţi urmări în filmul "Ladies in Lavender" în regia lui Charles Dance. Aceste trei filme au fost turnate în anul 2004.
O producţie mai veche, datând cu 1992, este filmul „Orlando”, de Sally Potter, care povesteşte despre nobilul Orlando condamnat să rămână veşnic tânăr. Astfel începe o istorie de secole pe parcursul căreia personajul va căuta sensul vieţii în cele mai diverse locuri şi ipostaze.
Filmele pot fi vizionate de pe 26 mai până la 1 iunie, la orele 14:00, 17:00 şi 19:00. Biletele vor fi oferite fără plată la casele cinematografului „Gaudeamus”, cu o oră înainte de începutul filmului.