logo

La Chişinău a început ediţia a V-a a Festivalului Internaţional de dans modern


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-chisinau-a-inceput-editia-a-v-a-a-festivalului-7967_961104.html

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional şi Laborator de dans modern „Interacţiune” a început, pe 5 septembrie, la Chişinău. La această ediţie participă mai multe ţări europene: Ungaria, România, Germania, Suedia, Slovenia, Ucraina, Bielarus, Rusia, Bulgaria, Letonia, Estonia şi R. Moldova. Potrivit organizatorilor, în cadrul festivalului vor fi prezentate proiecte de dans-solo, în duet, dans video, spectacole de teatru-dans cu participarea şi vor fi organizate workshop-uri de însuşire a tehnicii dansului modern, a tehnicilor de relaxare şi a celor bazate pe improvizaţie şi contact sau pe Alexandre Technique. Coregraful, dansatorul şi profesorul Cosmin Manolescu din România va ţine un atelier despre managementul în dans, Sybrig Dokter din Suedia va conduce un atelier consacrat tehnicii performance-ului, Inna Aslamova din Belarus va iniţia publicul privind metodele contemporane în coregrafia clasică, iar Angela Donii din Rusia va susţine workshop-uri despre improvizaţia de contact. O altă trăsătură specifică a festivalului e prezentarea organizaţiilor şi companiilor din străinătate care se ocupă de dansul contemporan şi improvizaţia de contact, ca Fundaţia culturală Proiect DCM din România, Agenţia de dans TSEH din Rusia, Centrul de dans contemporan “Other Dance” din Ucraina, Resource Centre for Contemporary Dance din Bulgaria, Uniunea Dansatorilor din Estonia, Asociaţia coregrafilor de dans din Letonia ş. a. Festivalul se va desfăşura în trei locaţii diferite: Centrul de Cultură şi Artă “Ginta Latină” (str. Sfatul Ţării 18), Muzeul Armatei Naţionale (str.Tighina, 47) şi Alianţa Franceză (str. Sfatul Ţării 18). În incinta Alianţei Franceze vor fi prezentate proiecte, expoziţii foto şi video, vor fi prezentate asociaţiile şi companiile internaţionale de dans. La Centrul “Ginta Latină” şi în incinta Muzeului Armatei Naţionale vor avea loc atelierele de dans, workshop-urile, proiecte şi jam-uri. Deoarece acest festival este şi un festival-laborator, sunt invitaţi nu numai pe dansatorii profesionişti sau pe profesori, ci şi toţi doritorii de-a afla lucruri noi despre dansul contemporan şi de-a gusta din frumuseţea neobişnuită a acestei arte. Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Dansului Modern din R. Moldova (ADDM) şi de European Cultural Foundation, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros Moldova, Alliance Francaise de Moldavie, Swedish Institute. Partenerii festivalului sunt Teatrul “Eugene Ionesco”, CCA “Ginta Latină”, Centrul pentru Artă Contemporană (KSAK) şi Teatrul de Dans “Space”. Festivalul va dura 12 zile şi se va încheia la 16 septembrie 2006.