logo

La Chişinău a fost omagiat poetul Mihai Eminescu


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-chisinau-a-fost-omagiat-poetul-mihai-eminescu-7967_963079.html

În dimineaţa zilei de luni, 15 ianuarie, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale au depus jerbe de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu din Scuarul Sălii cu Orgă. Potrivit primarului interimar Vasile Ursu, florile depuse de municipalitate la monumentul poetului de ziua naşterii acestuia, precum şi de ziua trecerii în nefiinţă (15 iunie) „ţin de datoria şi de respectul nostru faţă de Eminescu”. Ursu a recitat, la solicitarea jurnaliştilor, poezia „Revedere”, a spus că mai ştie „Somnoroase păsărele” şi „Luceafărul”, menţionând că pe vremuri ştia foarte multe poezii de Eminescu dar, odată cu trecerea timpului, a ajuns să ţină minte doar câte o strofă. Primarul interimar a menţionat că „atâta lirică şi atâta viaţă este în poezia lui Eminescu, cum mai rar întâlneşti la alţi poeţi”. Depuneri de flori au avut loc şi la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică, unde câteva zeci de scriitori, oameni de cultură, elevi şi studenţi au participat la tradiţionala manifestare omagială organizată de Uniunea Scriitorilor. Preşedintele US, acad. Mihai Cimpoi a prezentat ultimele trei volume de traduceri din opera lui Eminescu, între care unul în limba chineză. Între alţi vorbitori care s-au adresat publicului s-au numărat poeţii Iulian Filip, Gheorghe Ciocoi şi alţii. Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850; a debutat în revista "Familia", cu poezia “De-aş avea”. A colaborat la "Convorbiri literare"; a fost director al Bibliotecii Centrale din Îaşi, profesor suplinitor; revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui; redactor la ziarul "Curierul de Iaşi”. A fost prieten cu Ion Creangă pe care l-a determinat să scrie. Din 1877 până în 1883 a fost redactor, redactor-sef la ziarul "Timpul", perioadă în care a scris „Scrisorile”, „Luceafărul” etc. S-a stins din viaţă la 15 iunie 1889, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Opera scriitorului se conţine din 290 poezii - 90 antume şi 200 postume; proză - “Făt-Frumos din lacrimă”, “Sărmanul Dionisos”, “La aniversare”, “Cezara”; piese de teatru - “Amor pierdut – Viaţă pierdută”, “Mira”, “Mureşanu”, “Decebal”, “Gruia Sânger”, “Bogdan Dragoş” etc.