La 31 martie în capitală va fi desfăşurată operaţiunea „Girofar”
https://www.ipn.md/index.php/ro/la-31-martie-in-capitala-va-fi-desfasurata-operatiunea-girofar-7967_958582.html
La 31 martie în capitală va fi desfăşurată operaţiunea „Girofar”, care are ca scop, potrivit Poliţiei Rutiere, descoperirea încălcărilor Regulamentului circulaţiei rutiere, reducerea numărului accidentelor de circulaţie şi sporirea disciplinei la trafic.
Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a spus că în conformitate cu prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere, automobilele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciul Informaţie şi Securitate, Departamentului Trupelor de Grăniceri, Serviciului Pază de Stat, cele destinate stingerii incendiilor, ambulanţele, precum şi ale serviciilor bancare, poştei speciale, au un regim prioritar de deplasare în cazul în care execută misiuni de serviciu. Ele sunt echipate cu mijloace de semnalizare speciale, iar când acestea se afla în afara orelor de serviciu, nu au dreptul să utilizeze lumina şi sunetul prevăzute în acest scop.
Ion Roşcovaniu spune că la apropierea vehiculelor cu semnalele incluse, conducătorii auto sunt obligaţi să cedeze trecerea indiferent de direcţia în care se deplaseză, sau să elibereze banda pe care se deplasează automobilele speciale, poziţionându-se cât mai aproape de bordură, pe acostament, sau să oprească. În cazul în care autovehiculele se apropie de un automobil ce staţionează, dar are girofarul de culoare albastră inclus, ele trebuie să reducă viteza până la limita care, în caz de necesitate, ar asigura oprirea imediată a unităţii de transport. Nerespectarea acestor prevederi ale Regulamentului circulaţiei rutiere ar putea costa şoferilor o amendă de la 10 la 15 salarii minime sau ridicarea permisului de conducere pe un termen de până la un an.
Operaţiunea „Girofar” se va desfăşura în capitală pe parcursul zilei de 31 martie. În aceaşi zi la Chişinău se va afla în vizită preşedintele Republicii Lituaniene, Valdas Adamkus.