logo

La 25 de ani de Independenţă, Moldova încă îşi caută identitatea. Ciclu IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-25-de-ani-de-independenta-moldova-inca-isi-cauta-7978_1028503.html

La 25 de ani de Independenţă, Agenţia de presă IPN „s-a  autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”.
---

Iurie Ciocan, actual membru şi fost preşedinte al Comisiei Electorale Centrale: „În 25 de ani, ţara mea nu a crescut mare, noi am rămas mici cu toate fricile şi complexele specifice vârstei puerile”.

 

Pentru Iurie Ciocan Republica Moldova, la 25 de ani de Independenţă, este o societate şi un stat care încă îşi caută identitatea. O societate şi un stat care nu ştie ce limbă vorbeşte şi ce istorie are, care se teme să-şi asume viitorul, care încă nu ştie cum să combine libertatea şi responsabilitatea, care crede că mai poate exista din mila celor mai puternici şi nu prin munca proprie.

Nu a ales Moldova să-i fie casă. Aceasta a fost voinţa bunicilor şi părinţilor săi, care în ultimii 70 de ani, la diferite răscruci ale vieţii lor, au decis să nu plece de pe aceste pământuri şi, chiar dacă au fost plecaţi cu forţa, au decis să revină anume aici. Cea mai mare realizare în cei 25 de ani de Independenţă este, în opinia sa, faptul că nu a fost declanşant un război, aşa-zis civil, pe teritoriul propriu. Eşecul cel mai mare este „speranţa  robească” că  putem fi salvaţi de altcineva. Întrebat dacă mai există speranţă, Iurie Ciocan spune că da, doar că peste aceasta s-a aşezat un strat de lene şi prostie, care este prea mare ca să putem atinge speranţele prompt şi rapid. Doar refuzând să mai fim leneşi şi proşti, speranţele se vor realiza.

Fostul preşedinte al CEC a făcut carieră publică timp de 13 ani. Dacă Moldova nu ar fi fost independentă, spune că, probabil, ar fi avut o altă ocupaţie. Influenţa asupra vieţii şi carierei sale este evidentă şi crucială. Cât ţine de evoluţiile din domeniul electoral, acestea sunt apreciate ca fiind semnificative. „Am ajuns să fim un stat cu un sistem politic bazat pe pluripartitism. Avem o fragilă democraţie electorală, în care puterea se schimbă în baza alegerilor şi nu prin acţiuni cu tentă revoluţionară. Activitatea electorală în ţara noastră a înregistrat o evoluţie importantă, iar cunoştinţele şi experienţa acumulată sunt sper şi vor fi model pentru multe state a lumii”, a notat ex-preşedintele CEC.

Dacă un copil l-ar întreba de ce trebuie să se mândrească cu faptul că este cetăţean al Republicii Moldova, i-ar spune că poate fi mândru de faptul că anume el poate schimba destinul întregii ţări. Iurie Ciocan: „Copiii duc în viitor o naţiune. Cu cât naţiunea este mai plină de tradiţie, istorie adevărată, cultură, cu atât copiii sunt mai mândri că fac parte dintr-un anumit neam”.

Unui om din străinătate i-ar spune că noi, moldovenii din Republica Moldova, am fost furaţi în ultimii 200 de ani. Ni s-au furat averile, istoria şi identitatea şi prin acest furt ni s-au impus alte pseudo-valori care ne ţin priponiţi până în prezent într-un mediu străin nouă ca naţiune. „Ţara mea încă îşi caută propriul popor”, a conchis Iurie Ciocan.
---

Iurie Ciocan este membru al Comisiei Electorale Centrale din anul 2003. În perioada 2005-2011 a deţinut funcţia de secretar, iar în perioada 2011-2016 funcţia de preşedinte. Din 1999 este lector universitar la Academia de Administrare Publică de pe lângă Guvern, Catedra Drept internaţional şi politică externă. Deţine titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe politice şi titlul onorific  Doctor Honoris Causa al Academiei Internaţionale de Informatizare pe lângă ONU. Este Expert electoral deplin acreditat BRIDGE.


Elena Nistor, IPN

Materialele din Ciclul: „Gânduri despre şi pentru Moldova” sunt difuzate începând cu data de 18 iulie. Printre protagonişti îi avem pe: Dumitru Alaiba, Arcadie Barbăroşie, Nicolae Botgros, Igor Dodon, Eugen Doga, Ghenadie Gâlcă, Iulia Iabanji, Iurie Leancă, Petru Macovei, Ion Manole, Igor Meriacre, Andrei Năstase, Mariana Onceanu Hadârcă, Victor Parlicov, Maia Sandu, Valeria Şeican etc.