logo

La 1 octombrie a fiecărui an, angajații CTIF vor marca Ziua fondării instituției


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-1-octombrie-a-fiecarui-an-angajatii-ctif-vor-marca-ziua-fondarii-institutiei-7542_1065874.html

Ministerul Finanțelor a instituit oficial, printr-un ordin al său, în calitate de sărbătoare  profesională, ziua de 1 octombrie a fiecărui an – Ziua fondării Instituției Publice ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF). Decizia a fost luată la solicitarea a mai multor angajați ai CTIF în legătură cu împlinirea, la 1 octombrie curent, a 45 de ani de la constituirea Centrului de calcul al Ministerului Finanțelor, care în decursul acestor ani și-a schimbat statutul de trei ori și a fost transformat, în anul 2018, prin Hotărârea Guvernului nr. 125 din 6.02.2018, în CTIF.

Directorul CTIF, Corneliu Jaloba, a relatat că instituirea acestei sărbători este binevenită și apreciată de către toți angajații instituției. Suntem convinși că marcarea Zilei fondării CTIF va contribui la consolidarea colectivului, ne va ajuta să devenim o echipă unită, capabilă să-și onoreze pe cinste sarcinile ce-i revin și să-și înscrie la activ mai multe realizări frumoase, a subliniat Corneliu Jaloba.

Potrivit directorului, în cadrul acțiunilor ce se vor desfășura în Ziua fondării CTIF vor fi făcute, tradițional, unele bilanțuri, se vor trasa planuri de viitor, dar și se va face o trecere în revistă a evenimentelor care au marcat istoria instituției și a colectivului acesteia, vor fi remarcați cei mai buni specialiști ai CTIF.   

În prezent, colectivul CTIF întrunește peste 480 de angajați, dintre care circa 70 la sută sunt implicați în procesul de furnizare a serviciilor IT în domeniile finanțe publice, achiziții publice, fiscal și vamal. Peste 20 de angajați activează în cadrul instituției de mai bine de 15 ani, mulți dintre ei fiind angajați la fostul Centru de calcul al Ministerului Finanțelor în anii 70 – 80. 
 

Serviciul de presă al CTIF
4 octombrie 2018    

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire