logo

Klaus Iohannis, în vizită oficială în Republica Moldova de Ziua Limbii Române


https://www.ipn.md/index.php/ro/klaus-iohannis-in-vizita-oficiala-in-republica-moldova-de-7965_1106877.html

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua sâmbătă o vizită oficială la Chișinău, la invitația președintei Maia Sandu. Vizita are loc inclusiv în contextul în care pe 31 august România și Republica Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române, transmite IPN.

„Președintele Klaus Iohannis va transmite la Chișinău un mesaj ferm de sprijin și de încurajare pentru autoritățile și cetățenii Republicii Moldova, în efortul de reformă, de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de securizare a parcursului european”, precizează Președinția de la București.

De asemenea, liderul de la Cotroceni va face un apel către toți partenerii internaționali pentru continuarea oferirii de asistență comprehensivă, predictibilă și susținută Republicii Moldova pe toate planurile, mai ales în contextul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei și al tuturor riscurilor care decurg din această situație de securitate complexă.

Cei doi președinți vor semna, cu prilejul vizitei, „Declarația comună cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova”, care definește și întărește cooperarea bilaterală în acest domeniu vital pentru consolidarea și protejarea democrației și a stabilității Republicii Moldova.