logo

Juriştii şi jurnaliştii din R. Moldova vor discuta libertatea de exprimare în presă


https://www.ipn.md/index.php/ro/juristii-si-jurnalistii-din-r-moldova-vor-discuta-libertatea-de-exprimare-in-pre-7967_960326.html

Juriştii şi jurnaliştii din R. Moldova vor discuta, în cadrul unei dezbateri publice, articolul 16 al Codului Civil şi libertatea de exprimare în presă. Potrivit directorului executiv al Fundaţiei Soros-Moldova, Victor Ursu, dezbaterea publică „Încă o dată despre art. 16 al Codului Civil şi libertatea de exprimare în presă: jurişti şi jurnalişti faţă în faţă” urmăreşte scopul să identifice căi şi modalităţi de ajustare a cadrului juridic existent în domeniu la normele Consiliului Europei privind libertatea de expresie şi de informare. Conform programului, dezbaterea se va axa în jurul mai multor teme, inclusiv argumentările privind necesitatea şi oportunitatea modificării art. 16. Astfel, juristul Centrului Independent de Jurnalism, Olivia Pârţac, va analiza gradul de conformitate al acestuia cu standardele europene, judecătorul Curţii Supreme de Justiţie Vera Macinschi va vorbi despre aplicarea respectivului articol în practica judiciară, iar profesorul Catedrei Jurnalism al USM, Ion Bunduchi, va examina în ce măsură art. 16 al Codului Civil încurajează ori intimidează presa în rolul ei de „câine de pază” al societăţii. Vor mai fi dezbătute subiecte precum perceperea rolului presei în societate şi reflectarea acestuia în articolul vizat; aspecte ce nu se regăsesc în art. 16 şi cum se răsfrânge acest lucru asupra mass-media şi practicii judiciare; lecţiile dosarelor CEDO; limita până la care poate fi criticată o persoană publică etc. La discuţii vor mai participa reprezentantul asociaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”, Vlad Gribincea, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, directorul Agenţiei de ştiri „Info-Prim Neo”, Valeriu Vasilică. În cadrul dezbaterii vor mai lua parte politicieni, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice şi organismelor internaţionale acreditate la Chişinău, jurişti de la Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Ministerul Justiţiei, reprezentanţi ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului, ai societăţii civile, jurnalişti. Dezbaterea publică „Încă o dată despre art. 16 al Codului Civil şi libertatea de exprimare în presă: jurişti şi jurnalişti faţă în faţă” va avea loc la 14 iulie, cu începere de la ora 10.00, în Sala de conferinţe a hotelului „Dedeman”.