Judecătorii şi-au mai luat o pauză în procesul lui Serafim Urecheanu
https://www.ipn.md/index.php/ro/judecatorii-si-au-mai-luat-o-pauza-in-procesul-lui-serafim-urecheanu-7965_959152.html
Audierile preliminare în cazul ex-primarului general al capitalei, liderul Partidului „Alianţa „Moldova Noastră” Serafim Urecheanu, programate pentru miercuri, 3 mai, au fost amânate până la 22 mai. Amânarea, ca şi la 14 aprilie, a fost cauzată de lipsa unui membru al completului de judecată, aflat în concediu de boală.
La proces s-au prezentat Serafim Urecheanu, avocatul, procurorul, preşedintele şedinţei, Nadejda Mazur şi judecătorul Nicolae Costin. Nadejda Mazur intenţiona să amâne procesul preliminar pentru săptămâna viitoare, însă avocatul, Vasile Râhlea, a declarat este disponibil doar peste 3 săptămâni. Astfel, audierile preliminare în cazul lui Serafim Urecheanu vor avea loc la 22 mai, la ora 11.00.
Înainte de şedinţă, Urecheanu şi-a exprimat în faţa jurnaliştilor speranţa într-o decizie corectă a instanţei, „luată în strictă conformitate cu legislaţia şi nu la indicaţia preşedintelui Voronin”. Serafim Urecheanu susţine că dosarul ambulanţelor este unul absolut politic, creat la comanda preşedintelui Voronin, care nu-i poate ierta înfrângerea în alegerile locale din 2003. Potrivit lui Urecheanu, implicarea lui Vladimir Voronin în acest proces se demonstrează şi prin faptul, că dosarul, finalizat în iunie 2005, a ajuns în instanţă aproape peste un an, cu încălcarea tuturor prevederilor legale, susţine ex-primarul. El a îndemnat justiţia să se ocupe de corupţia reală, care înfloreşte în ţară şi nu de comenzi politice.
Urecheanu şi-a reconfirmat decizia de a apela la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în cazul în care instanţa naţională nu se va conduce de prevederile legii.
Referindu-se la Ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit, liderul AMN a declarat că aceasta este plină de erori şi inexactităţi, pe care intenţionează să le demonstreze în cadrul şedinţelor de judecată.
Serafim Urecheanu este sigur că „procesul ambulanţelor” are proprietatea de a trezi demnitatea în oameni, cum s-a produs cu unii ofiţeri ai organelor de drept şi va da start procesului de refacere a independenţei justiţiei.