logo

Judecători şi procurori din R. Moldova vor participa la seminarele Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului


https://www.ipn.md/index.php/ro/judecatori-si-procurori-din-r-moldova-vor-participa-la-seminarele-consiliului-eu-7967_962210.html

Judecătorii şi procurorii din R. Moldova îşi vor perfecţiona calităţile profesionale în aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului la nivel naţional. Şase seminare intensive de câte 2 zile vor avea loc la Chişinău, începând cu 20 noiembrie, fiind conduse de traineri din R. Moldova, care la rândul lor sunt judecători şi procurori, transmite Info-Prim Neo cu referire la site-ul oficial al Consiliului Europei. Trainerii naţionali au fost antrenaţi de experţi internaţionali la începutul anului 2006. Aceasta este a doua serie de traininguri în asemenea format. Ele sunt organizate ca rezultat al interesului sporit de participare din partea judecătorilor şi procurorilor. Seminarele vor contribui la sporirea capacităţii acestora de a utiliza Convenţia în cazurile şi deciziile pe care le fac. În urma seminarelor respective, circa 300 de judecători şi procurori vor fi antrenaţi în utilizarea Convenţiei şi utilizarea acesteia în R. Moldova. Aceste seminare sunt parte a Programului comun de cooperare dintre Comisia Europeană şi Consiliul Europei „Susţinerea pentru continuarea reformelor democratice 2004-2006”. Unul din obiectivele principale ale programului este consolidarea protecţiei drepturilor omului în Moldova, acordând asistenţă pentru implementarea efectivă a standardelor CoE în procedurile naţionale. În afară de trainingurile pentru judecători şi procurori, au fost desfăşurate acţiuni similare şi pentru avocaţi, reprezentanţi ai ONG-urilor şi pentru reprezentantul Guvernului la CEDO. Mai multe publicaţii şi traduceri în domeniul drepturilor omului au fost publicate şi distribuită în cadrul acestui program.