logo

Jennifer Brush: Sper la Dublin să discutăm despre libera circulaţie şi dreptul la educaţie


https://www.ipn.md/index.php/ro/jennifer-brush-sper-la-dublin-sa-discutam-despre-libera-circulatie-7965_1001832.html

Şefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, ambasadoarea Jennifer Brush, speră ca la runda de negocieri în formatul „5+2”, care începe astăzi, 28 noiembrie, la Dublin, părţile vor discuta despre libera circulaţie şi dreptul la educaţie. Jennifer Brush a declarat pentru Info-Prim Neo că în cadrul negocierilor se vor pune la punct detaliile de funcţionare a celor două platforme de discuţii create pentru societatea civilă şi mass-media, şi drepturile omului. Ambasadoarea a menţionat că este dezamăgită de faptul că întrevederea programată pentru săptămâna trecută între vicepremierul Eugen Carpov şi reprezentantul politic al Tiraspolului, Nina Ştanski, nu a avut loc, în condiţiile în care cei doi au convenit, în cadrul unei runde oficiale de negocieri, că vor avea întrevederi săptămânale. Acestea trebuie să fie o prioritate pentru ambele părţi. Cea de-a şasea rundă de negocieri în formatul „5+2” are loc în perioada 28 - 30 noiembrie la Dublin. Potrivit OSCE, la întrevederea de trei zile participă reprezentanţi ai părţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri – Moldova, regiunea transnistreană, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE. Întâlnirea va fi prezidată de către ambasadorul Erwan Fouéré , reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean.