Jennifer Brush: Nu putem să ne dorim soluţionarea conflictului mai mult decât dumneavoastră

{Interviu Info-Prim Neo cu şefa Misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush, din ciclul „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”, materialul nr. 3 din 12} [– Începutul anului 2012 oferea prilej pentru mult optimism în vederea reglementării conflictului transnistrean. Pe parcursul anului, după o pauză de 5 ani, s-au desfăşurat mai multe runde de negocieri oficiale în formatul 5 + 2, acestea au avut un anumit ritm şi o anumită regularitate, au fost adoptate anumite documente. Însă spre sfârşitul anului experţii, dar şi participanţii la negocieri vorbesc despre o anumită stagnare în acest proces. De ce se întâmplă aşa? Există condiţii pentru redinamizarea procesului de negocieri?] – Mass-media şi Misiunea OSCE trebuie să facă mai mult pentru a acapara interesul publicului în materie de soluţionare a conflictului. Deşi se scrie mult în mass-media, nu există o opinie publică formată în această privinţă. Conflictul transnistrean se plasează pe locul nouă în topul priorităţilor. Deci, dacă soluţionarea conflictului nu este în interesul cetăţenilor acestei ţări, de ce ar trebui să fie atât de importantă pentru comunitatea internaţională? Noi nu putem să ne dorim soluţionarea conflictului mai mult decât dumneavoastră. Soluţionarea conflictului este la fel de importantă şi pentru Europa, care este liberă şi paşnică, chiar dacă aici nu se văd beneficiile reale economice, de securitate, politice, prietenii Moldovei văd aceste beneficii. Înţeleg că reprezentanţii mass-media îşi doresc ca lucrurile să se întâmple cu o viteză mai rapidă, eu însă sunt mulţumită de viteza cu care se soluţionează acest conflict, luând în consideraţie experienţa mea în diferite conflicte. S-au organizat un număr de runde de negocieri în formatul „5+2” unde s-au discutat un număr mare de probleme, inclusiv principiile, procedurile negocierilor, precum şi agenda. S-a convenit asupra creării a două platforme de discuţii – platforma pentru societatea civilă şi mass-media şi platforma pentru drepturile omului. Ambele părţi au convenit mai devreme în cadrul procesului precum că dreptul la libera circulaţie şi dreptul la educaţie sunt două subiecte importante care necesită să fie discutate. Am avut o serie de discuţii privind ambele subiecte, care de fapt au izolat restul subiectelor care necesită să fie soluţionate, şi acele probleme sunt dificile. Consider în continuare că redeschiderea podului din preajma localităţii Gura-Bâcului trebuie să rămână o prioritate pentru populaţie pe ambele maluri ale râului. Şi încă rămân dezamăgită că văd susţinere publică foarte mică pentru acest efort. În viziunea mea, deschiderea podului ar deschide potenţialul economic al regiunii şi deschiderea podului nu este o chestiune tehnică sau economică, rămâne ca domnul Filat şi Şevciuk să convină, ei deja au convenit în privinţa dorinţei politice de a-l deschide, a rămas să stabilească cerinţele pentru deschiderea acestui pod. În privinţa educaţiei, una dintre cele mai dezbinătoare de-a lungul anilor a fost cea a şcolilor cu predare în grafia latină în stânga Nistrului. Misiunea OSCE şi Înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale au desfăşurat un studiu minuţios asupra şcolilor cu predare în grafia latină, un studiu care vine cu recomandări în această privinţă. Sperăm ca aceste recomandări să fie acceptate şi şcolile să poată funcţiona în condiţii sigure. Cu privire la libertatea de informaţie, sunt dezamăgită de faptul că partea transnistreană planifică să închidă două posturi de televiziune din Chişinău retransmise în partea stângă a Nistrului. La fel de dezamăgită sunt în privinţa faptului că autorităţile din Moldova nu au găsit o modalitate de retransmitere a televiziunii transnistrene în partea dreaptă a Nistrului. Nu ştiu de ce le este frică oamenilor. Schimbul liber de idei este esenţial în soluţionarea conflictului. Un lucru încurajator este că tinerii, şi nu doar, fac schimb liber de informaţie peste râu pe reţelele de socializare. Pentru a participa la discuţii de acest gen, Misiunea OSCE a deschis o pagină pe Facebook şi îi invităm pe toţi să se alăture. Mai mult, am aprecia comentariile plasate, astfel încât să ne demonstraţi ce vă îngrijorează şi ce necesităţi aveţi şi să ne spuneţi, într-un fel sau altul, dacă într-adevăr contează pentru dvs. soluţionarea acestui conflictul. Nu consider că poate fi vorba de o stagnare. Cei doi negociatorii-şefi, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, au convenit, în cadrul unei runde oficiale de negocieri, că vor avea întrevederi săptămânale şi, deşi nu au reuşit să se întâlnească săptămânal, între aceste două runde s-au întâlnit mai des decât înainte de oricare altă rundă. Grupurile de lucru s-au întâlnit de trei ori mai des anul acesta decât anul trecut şi acest lucru nu poate fi numit stagnare. Acum suntem la etapa când se discută chestiuni foarte dificile, ceea ce nu se întâmpla la început de an pentru că la început de an s-au discutat principiile, procedurile şi agenda, noi nu discutam probleme. [– Până acum în formatul „5+2” au fost discutate problemele care se conţin în două „coşuri”: social-economic şi de ordin juridic, umanitar şi drepturile omului. În pofida acestor discuţii, încă mai există obstacole în privinţa liberei circulaţii între cele două maluri ale Nistrului, în privinţa încălcării drepturilor omului şi altele. De ce se întâmplă aşa?] – Cred că este o înţelegere greşită, pe ambele părţi ale Nistrului, că ambele „coşuri”, cum le numim noi, nu sunt politice. Ele sunt politice. Toate chestiunile care se discută în formatul „5+2” se referă la găsirea unui statut special pentru Transnistria în cadrul Moldovei integre şi suverane. Atunci când vorbim despre libera circulaţie, aceasta merge în ambele sensuri. Transnistrenii întâmpină o serie de obstacole care îi împiedică să fie liberi în circulaţie: totul începând cu plăcuţele lor de înmatriculare şi terminând cu statutul lor de rezidenţi permanenţi legali în Republica Moldova. La fel, libertatea de circulaţie a cetăţenilor din partea dreaptă le este restricţionată de punctele de control şi pacificatori. Trebuie să continuăm să discutăm obstacolele în libera circulaţie şi să încercăm să găsim o soluţie. Cred este esenţial pentru negocieri că libera circulaţie rămâne a fi cea mai importantă chestiune. [– De ce în 2012 nu s-a putut trece la examinarea chestiunilor care se referă propriu-zis la reglementarea politică a conflictului şi când se va putea?] – După cum am mai spus, caracterul politic este comun pentru toate trei coşuri. Am spus deschis părţii transnistriene că este o greşeală faptul că ei sunt reticenţi privind discutarea aspectelor ce ţin de securitate, incluse în „coşul nr.3”, pentru că anume problemele ce ţin de securitate au fost ridicate de ei în mod prioritar. Ei fac o greşeală prin faptul că nu doresc să discute aceste chestiuni şi acest lucru nu îi ajută pe oamenii din stânga Nistrului. Mai mult decât atât, de-a lungul anilor, ei au convenit asupra unei serii de paşi de îmbunătăţire a forţelor de ordine şi pregătire pentru situaţii de calamităţi. Partea transnistreană acuză partea moldovenească că nu sunt implementate acordurile semnate anterior, dar în acest sens transnistrenii sunt cei care nu doresc să le implementeze. S-a făcut un studiu detaliat a celor două acorduri care au fost semnate anterior cu privire la pregătirea pentru situaţii de calamităţi, şi Misiunea OSCE a elaborat o listă cu recomandări cu privire la aceste acorduri pe care credem că părţile ar trebui să le discute. Sunt dezamăgită de faptul că această discuţie nu a avut loc. În special după seceta din această vară, e destul de clar că a fost nevoie de cooperare şi pregătire pentru situaţii de calamităţi. Banca Mondială are un clasificator al nivelului de pregătire al ţării în caz de situaţie excepţională şi este clar că, cu cât mai pregătită este ţara, cu atât mai mic este costul acestei calamităţi. De ce ambele părţi nu doresc să colaboreze în privinţa măsurilor care ar ajuta populaţia, nu înţeleg. [– În ce măsură anul 2012 a confirmat sau a infirmat politica „paşilor mici”, adoptată în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol şi susţinută inclusiv de participanţii internaţionali la procesul de negocieri? De câţi ani va fi nevoie, pe lângă cei peste 20 deja trecuţi, pentru a se ajunge la reglementarea reală? ] – Întâi de toate, sunt mereu atentă când folosesc cuvântul „politici” pentru că nu cunosc dacă expresia „politica paşilor mici” a fost aprobată de careva organizaţie de elaborare a politicilor. Dar, în măsura în care părţile au convenit să numească această abordare faţă de negocieri aşa, cea a „paşilor mici”, mă bucură că au convenit asupra acestui lucru. Desigur că aceasta nu este politica OSCE. Politica noastră este găsirea unui statut special Transnistriei, cu respectarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova şi acesta nu este un pas mic. Soluţionarea conflictului depinde de populaţia din dreapta şi din stânga Nistrului, depinde de cât de mult ei îşi doresc soluţionarea acestuia. Iată de ce ţin să repet acest aspect că, atunci când nu este susţinere publică sau un interes public pentru soluţionarea acestui conflict, face ca soluţionarea pentru actori ca OSCE să fie şi mai dificilă. Şi atunci când vorbesc despre beneficiile reglementării acestui conflict, este foarte dificil să demonstrezi oamenilor din Moldova că vor trăi mai bine, pentru că este ceva ce nu au trăit încă şi atunci rămâne a fi o aspiraţie sau un vis despre o viaţă mai bună, mai democratică, mai prosperă şi stabilă, şi îmi este foarte dificil să demonstrez oamenilor în ce mod vieţile lor se vor îmbunătăţi. Dar pot demonstra că, în mod cert, costurile menţinerii acestui conflict, costurile menţinerii acestor ineficienţe politice şi economice, sunt ceea ce reţine prosperitatea moldovenilor, dezvoltarea Republicii Moldova. Respectiv, perspective dvs. rămân limitate până când veţi rezolva acest conflict. [– Câtă dreptate au experţii care afirmă că politică „paşilor mici” contribuie la menţinerea status quo-ului şi aceasta ar fi în detrimentul perspectivei de reglementare a conflictului? Când şi în ce condiţii vom putea vorbi despre posibilitatea promovării unei politici a „paşilor mari”?] – Cred că oamenii înţeleg eronat valoarea consolidării încrederii şi, de asemenea, cred că oamenii înţeleg cât de mică este încrederea există între ambele părţi. Consider că măsurile de consolidare a încrederii trebuie intensificate pentru a construi încredere între părţi. Cred că, suntem încă la etapa când trebuie să se dezvolte sau să sporească încrederea între ambele părţi, din cauză că părţile nu creează impresia că au încredere reciproc încă, deloc. Aş dori să văd mai multă interacţiune, nu doar din partea noastră, dar şi din partea instituţiilor locale şi organizaţiilor publice, în privinţa dorinţei pentru oameni pentru a putea interacţiona mai liber, pentru a putea avea mai multe contacte între ei pe probleme de importanţă comună, şi acestea ar putea fi problemele de orice gen, de la problemele de sănătate şi de educaţie,de securitate şi organele de forţe etc. Există o serie de lucruri asupra cărora cele două părţi ar putea lucra împreună pentru a putea să se cunoască reciproc din nou şi pentru a putea demonstra, reciproc, că de fapt ei îşi doresc să trăiască împreună. [– Cât de mult s-a apropiat anul 2012 de realizarea propunerilor lansate de autorităţile de la Chişinău de a înlocui formatul actual, militar, de menţinere a păcii prin unul civil, sub egida egida organismelor internaţionale?] – A fost o propunere care a fost lansată în trecut, însă nu a fost pe agenda discuţiilor în anul 2012. S-a discutat activ decizia de la Summitul de la Istanbul din 1999 cu privire la retragerea muniţiilor de la depozitele din Colbasna. Eu, dar şi experţii internaţionali, considerăm existenţa acestei cantităţi uriaşe de muniţii prezintă un mare pericol pentru sănătatea publică. Am făcut solicitări repetate colegilor ruşi şi transnistreni de a continua reducerea cantităţii de muniţii şi în cele din urmă să scape de ele în totalitate. În ceea ce priveşte pacificatorii, am menţionat de nenumărate ori în acest an că trebuie să ajungă să fie ceva depăşit şi pentru aceasta conflictul trebuie soluţionat. Este interesant că atenţia populaţiei, a publicului pare să fie fixată pe tema pacificatorilor, şi nu pe soluţionarea conflictului. Când am fost, acum două săptămâni, la o emisiune TV matinală transnistreană cu apeluri în studiou, o femeie a sunat şi a spus că îşi exprimă mulţumirea pentru prezenţa pacificatorilor în zonă, pentru că aceştia au prevenit sacrificarea de oameni nevinovaţi. Eu i-am răspuns că nu cred că oamenii erau ameninţaţi şi, ca mamă, nu mi-aş dori ca zilnic copilul meu să traverseze punctele de control, unde sunt persoane înarmate şi tancuri pe marginea drumului, nu este un mediu sănătos pentru un copil. [– În 2013, Preşedinţia OSCE trece la Ucraina. Rolul Ucrainei este extrem de mare şi datorită statutului ei de ţară-mediator în conflict, dar şi de ţară vecină a Republicii Moldova. Dacă un conflict îngheţat poate genera pericole, aceste pericole îi pot afecta mai întâi pe vecini. Preşedinţia ucraineană poate impulsiona procesul de negocieri şi, respectiv, de reglementare reală a conflictului?] – Pe parcursul perioadei de când mă aflu aici şi mă ocup de conflict, ucrainenii au fost extraordinar de constructivi şi productivi. Ucrainenii, cred, au fost cei care au relansat procesul de negocierii organizând întâlnirea la Odesa, în ianuarie anul acesta. Reprezentantul ucrainean la procesul de negocieri în formatul „5+2”, prin faptul că îi cunoştea pe participanţii la proces foarte bine, a reuşit să sugereze propuneri de compromis foarte bune, astfel încât acestea au decis să le implementeze. Ambasadorul ucrainean în Republica Moldova, Serghii Pyrozhkov, nu este doar decanul corpului diplomatic din Republica Moldova, dar cred că este şi un diplomat foarte talentat, căruia foarte mult îi pasă de viitorul acestei regiuni. Dânsul a avut o influenţă pozitivă asupra cursului negocierilor. Serghii Pyrozhkov a făcut astfel încât personalul ambasadei să fie implicat în majoritatea grupurilor de lucru, de aceea aş afirma că Ambasada Ucraineană, este probabil mai bine informată despre conflict decât oricare altă ambasada din Chişinău. Am fost, de asemenea, încurajaţi de declaraţiile oficialilor ucraineni precum că soluţionarea conflictului transnistrean va fi o prioritate pentru preşedinţia Ucrainei a OSCE pentru anul 2013 şi unul din indiciile care demonstrează acest lucru este numirea ambasadorului Andrii Deshchytsia ca reprezentant special pentru procesul de negocieri. Aştept cu nerăbdare să continuăm colaborarea cu ambasadorul Andrii Deshchytsia în anul 2013. Desigur, voi aprecia faptul că Ucraina cunoaşte îndeaproape regiunea şi interesul acesteia ca regiunea să fie prosperă, democratică şi stabilă. Am aşteptări pozitive foarte înalte de la Preşedinţia Ucrainei în anul 2013, dar totodată sunt realistă. [Elena Nistor, Info-Prim Neo]