Japonia va acorda R. Moldova încă 2,5 mil. USD
https://www.ipn.md/index.php/ro/japonia-va-acorda-r-moldova-inca-25-mil-usd-7966_963854.html
Japonia va acorda R. Moldova tranşa a III-a din grantul de implementare a Programului de susţinere şi dezvoltare a micului business, pentru promovarea ajustărilor economice structurale. Valoarea transei constituie 300 milioane yeni japonezi (aproximativ 2,5 mil. USD).
Acordul de alocare a acestei tranşe a fost semnat recent de ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în RM Mutsuo Mabuchi.
Programul de susţinere şi dezvoltare a micului business activează în Moldova începând cu anul 2005 şi are drept scop facilitarea procurării de către întreprinderile micului business a echipamentului de producere. În 2005-2006 Guvernul Japoniei a acordat RM, în cadrul acestui program, 700 milioane yeni japonezi (aproximativ 5,8 mil. USD) în două transe. Finalizarea procurărilor din tranşa a II-a, care constituie 400 mil. yeni (aproximativ 3,3 mil. USD), este planificată pe parcursul anului 2007.
Pe parcursul a doi ani, numărul total de beneficiari ai Programului a constituit 43 de întreprinderi mici şi mijlocii, fiind procurate 47 de utilaje de diferite tipuri în valoare totală de 4,5 mil. USD. Până în prezent, 37 de echipamente de producere în valoare totală de 3,3 mil. USD au fost livrate beneficiarilor de proiect din RM.
Echipamentul procurat în cadrul Programului este oferit agenţilor economici în regim de leasing pe o perioadă de un an (fără gaj şi dobândă. Întreprinderile mici şi mijlocii, participante la program, sunt scutite de plata a 40% din costul echipamentului procurat, dacă achită în termenul prestabilit 60% din sumă.
Toate achiziţiile în cadrul Programului sunt efectuate de Agenţia britanică pentru procurări Crown Agents. Furnizorii utilajelor provin din ţări cum ar fi China, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Olanda, Rusia etc. Utilajul solicitat de beneficiari face parte din diverse sfere de activitate economică: pentru prelucrarea cărnii, lactatelor, cerealelor, utilaj frigorific, pentru creşterea păsărilor, pentru industria textilă etc.