Un rezultat negativ la referendum ar fi creat o stare de incertitudine și este bine că a fost evitat acest scenariu. Declarația aparține șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks. Potrivit diplomatului, rezultatul referendumului oferă mai multă previzibilitate relațiilor UE-Republica Moldova, iar comunitatea europeană va continua să ofere tot sprijinul necesar în vederea apropierii țării de standardele Uniunii Europene, notează IPN.
Șeful Delegației Uniunii Europene spune că subiectul oportunității organizării referendumului poate fi închis după validarea rezultatelor plebiscitului de către Curtea Constituțională. Potrivit ambasadorului, chiar dacă referendumul a trecut la limită, este important că a fost respectat principiul 50%+1.
„Rezultatele referendumului au fost confirmate de Curtea Constituțională, este clar că principiul 50% plus un vot a fost respectat. Referendumul este deja un fapt produs. Ne bucurăm că prevederile legate de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sunt prevăzute în Constituție. Noi vom continua să lucrăm cu Republica Moldova și vom ajuta țara să devină parte a Uniunii Europene în viitor”, a spus șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Diplomatul european a punctat că rezultatul pozitiv la referendum oferă o certitudine privind voința cetățenilor de a fi parte a comunității europene. Janis Mazeiks spune că Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova în procesul său de armonizare a legislației și de creștere a nivelului de trai al cetățenilor.
„Mi s-a mai adresat întrebarea legată de valoarea adăugată a referendumului. Este clar că pentru a se apropia de Uniunea Europeană, Republica Moldova este pe calea bună, potrivită. În cazul unui vot negativ am fi intrat într-o zonă a incertitudinii. Georgia este un exemplu pe care nu l-aș compara acum cu Republica Moldova. Dacă ar fi fost un NU la referendum, ar fi fost o incertitudine. E bine că am evitat incertitudinea, noi împreună cu Republica Moldova vom continua să mergem pe această cale, insistând pe alinierea legislației, a practicilor, consolidării instituțiilor de stat”, a mai spus oficialul european.
La referendumul din 20 octombrie, 50,35% dintre alegători au votat pentru modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, 49,65% au ales opțiunea NU. Balanța în favoarea opțiunii DA a fost înclinată de peste 10.500 de voturi.