logo

Jacek Czaputowicz: PaE trebuie revizuit și adaptat la noua realitate geopolitică


https://www.ipn.md/index.php/ro/jacek-czaputowicz-pae-trebuie-revizuit-si-adaptat-la-noua-realitate-geopolitica-7965_1048656.html

Jacek Czaputowicz, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone propune completarea Acordurilor de Asociere cu UE, semnate de trei state ale Parteneriatului Estic (PaE), cu unele anexe importante, crearea Secterariatului și a Președinției rotative ale PaE, instituirea unui spațiu economic regional și înființarea unui sistem regional de roaming între țările membre ale PaE. Aceste și alte propuneri și aprecieri au fost formulate de șeful diplomației poloneze în articolul „Viitorul Parteneriatului Estic”, publicat de EurActiv.com și preluat de IPN.

Jacek Czaputowicz scrie că, la zece ani de la înființare, (PaE) s-a afirmat ca politica ce reflectă cel mai bine natura complexă a legăturilor Uniunii Europene cu vecinii săi estici. „PaE reprezintă o sinteză a ambițiilor politice, a potențialului strategic și a compromisurilor geopolitice”. În același timp, perioada care a trecut demonstrează că „PaE trebuie revizuit pentru a-l adapta la lumea în schimbare și la noua realitate geopolitică din regiune. Este necesară o nouă abordare pentru viitorul PaE în trei domenii separate: apropierea reglementărilor; instituționalizarea și cooperarea sectorială”, declară ministrul polonez.

„Apropierea legislației se realizează prin punerea în aplicare a acordurilor de asociere, a acordurilor de parteneriat și colaborare, precum și a acordurilor de comerț liber aprofundat și cuprinzător. Respectând prevederile acordurilor menționate mai sus, țările PaE introduc o mare parte din acquisul comunitar al UE în propriile sisteme naționale de drept. Reformele politice ar trebui să consolideze instituțiile publice, să restabilească încrederea oamenilor și să dezvolte o rezistență la presiunile interne și externe. De asemenea, acestea ar trebui să ducă la o scădere semnificativă a corupției și la consolidarea statului de drept în întreaga regiune. Este în interesul nostru comun să creăm un spațiu de securitate, stabilitate și prosperitate în vecinătatea imediată a UE”, afirmă Jacek Czaputowicz.

În calitate de pârghie pentru realizarea acestor obiective, ministrul polonez sugerează că ar fi oportună revizuirea și modificarea acordurilor de asociere cu UE, semnate de trei țări ale PaE, inclusiv Republica Moldova. „Este esențial ca aceste acorduri să fie cât mai relevante pentru schimbarea timpului și provocările viitoare, precum și pentru a spori cooperarea sectorială. Am putea să le numim „Acorduri de asociere Plus”, indicând astfel procesul politic care duce la modernizarea acestora”, a precizat el.

„Cel de-al doilea domeniu pe care ar trebui să-l reflectăm este instituționalizarea PaE. În acest scop am putea crea un secretariat pentru a gestiona sistemul deja existent de platforme ale PaE. De asemenea, el ar putea servi ca instrument pentru a construi poziții comune, a prezenta idei și a colabora mai strâns ca un grup regional. Ar putea funcționa ca o formulă ușoară, cu sediul la Bruxelles și să implice în activitatea sa diplomați detașați din țările Parteneriatului Estic”, afirmă ministrul de externe al Poloniei.

De asemenea, el consideră necesară crearea unei președinții rotative a țărilor PaE: „Aceasta ar permite o colaborare mai strânsă cu troica Președinției Consiliului UE și cu instituțiile UE în planificarea și punerea în aplicare a agendei politice. Țara care deține președinția ar putea găzdui, de asemenea, întâlnirile anuale la nivel înalt dedicate unor teme importante pentru integrarea viitoare cu UE. Atât secretariatul, cât și președinția PaE ar contribui cu siguranță la creșterea responsabilității țărilor din regiune asupra întregului proces”.

„Al treilea domeniu care trebuie luat în considerare este consolidarea cooperării sectoriale. Avem multe interese comune, cum ar fi combaterea presiunilor migratorii. Un alt pilon important al colaborării sectoriale este rețeaua de conexiuni. Noul plan indicativ de acțiuni pentru rețeaua transeuropeană de transport TEN-T prevede finanțarea unor investiții în infrastructură de aproape 13 miliarde de euro, care pot fi transformate, în opinia Comisiei Europene, în 4 800 km de drumuri și căi ferate, 6 porturi și 11 centre logistice în țările PaE. Un acord regional de roaming între partenerii noștri ar putea fi, la rândul său, primul pas spre crearea unui spațiu comun de roaming între UE și PaE, care ar trebui să ne apropie și mai mult. Alte domenii ale cooperării sectoriale posibile sunt, între altele, securitatea energetică, protecția mediului, gestionarea frontierelor, siguranța aeriană”, afirmă Jacek Czaputowicz.

Potrivit lui, o întreprindere și mai ambițioasă ar fi crearea unui spațiu economic regional al țărilor PaE, urmând exemplul CEFTA, creat de țările din Grupul de la Visegrad înainte de aderarea lor la UE. „În prezent acest acord continuă să funcționeze – cu succes – în zona țărilor din Balcanii de Vest (Moldova este de asemenea membru al acordului începând cu anul 2007). Aceasta ar permite, de asemenea, țărilor PaE să se integreze între ele – și apoi cu țările UE – prin liberalizarea serviciilor financiare sau prin fluxul de profesioniști calificați”, scrie șeful diplomației poloneze.

„Membrii PaE sunt diferiți. De asemenea, aceștia au aspirații diferite cu privire la nivelul de colaborare dorită cu UE. Cu toate acestea, PaE este un exemplu al unei inițiative comune de care oricine poate beneficia. La zece ani de la crearea sa, PaE are încă potențialul de a apropia vecinii noștri de UE. Ar trebui să ne gândim împreună la o agendă politică ambițioasă și la o narațiune care va menține PaE atractiv pentru țări, dar mai ales pentru cetățeni”, concluzionează Jacek Czaputowicz, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone în articolul „Viitorul Parteneriatului Estic.

PaE a fost lansat acum 10 ani la inițiativa Poloniei și Suediei. Din el fac parte șase țări din vecinătatea estică a UE: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.