logo

Iurie Roșca este condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență


https://www.ipn.md/index.php/ro/iurie-rosca-este-condamnat-la-6-ani-de-inchisoare-7965_1106214.html

Iurie Roșca a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență. Fostul viceprim-ministru și vicepreședinte al Parlamentului în două legislaturi a fost găsit vinovat de faptul că a solicitat un milion de euro de la administratorul unei companii pentru a-l influența pe președintele Curții Supreme de Justiție. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, iar până să rămână definitivă Iurie Roșca are obligația să nu părăsească țara, transmite IPN.

Procuratura Anticorupție precizează că urmărirea penală a fost inițiată în martie 2017, în baza unui denunț. Conform investigațiilor, în decembrie 2009, inculpatul, deținând funcția de viceprim-ministru, a solicitat un milion de euro de la administratorul unei companii, promițându-i că îl va influența pe președintele CSJ să asigure admiterea recursului depus de denunțător împotriva hotărârii Curții de Apel Economice.

În luna decembrie 2009 și în martie 2011, inculpatul a primit de la denunțător două tranșe din suma solicitată, respectiv, 117 mii de dolari și 110 mii de dolari (în total echivalentul a peste 2,7 milioane de lei).

Urmărirea penală a durat un an și trei luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de cinci ani, fiind examinată în procedură generală, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate.

În urma analizei probatoriului administrat, astăzi instanța a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea traficului te influență, condamnându-l la 6 ani de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, Iurie Roșca are obligația să nu părăsească țara. Totodată, s-a dispus confiscarea din contul condamnatului în folosul statului a sumei de 227 de mii de dolari, convertiți în monedă națională conform cursului din data executării sentinței, fiind menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.