logo

Iurie Leancă s-a lansat în campania pentru prezidenţiale


https://www.ipn.md/index.php/ro/iurie-leanca-s-a-lansat-in-campania-pentru-prezidentiale-7965_1030019.html

Liderul Partidului Popular European, Iurie Leancă, s-a lansat, sâmbătă, în cursa prezidenţială, transmite IPN. Politicianul a declarat că alegerile din 30 octombrie reprezintă alegerea între Est şi Vest şi cetăţenii trebuie să aleagă Vestul, pentru a crea un stat prosper. Moldova are nevoie de un preşedinte care va întări instituţiile statului, nu va fi dependent de oligarhi şi va curăţi ţara de hoţi, transmite IPN.

Printre obiectivele propuse, candidatul la funcţia de preşedinte a menţionat bunăstarea şi prosperitatea, şi acest stat prosper, potrivit lui Iurie Leancă, poate fi construit cu sprijinul partenerilor. Candidatul îşi propune să construiască o justiţie independentă şi dură, iar toţi vor egali în faţa legii. Fostul premier îşi propune şi pedepsirea celor implicaţi în furtul miliardului din sistemul bancar, dar şi întoarcerea banilor.

Liderul PPEM spune că în calitate de preşedinte va face presiuni asupra guvernanţilor, astfel încât aceştia să-şi îndeplinească angajamentele faţă de cetăţeni, va fi vocea poporului în relaţie cu guvernarea. La fel, politicianul afirmă că va dezvolta relaţii economice atât cu partenerii din Vest, cât şi cu cei din Est. Acesta a mai spus că, atunci când a fost la guvernare, a demonstrat că poate realiza lucruri importante pentru stat şi că poate menţine relaţii cu partenerii de dezvoltare şi aceste lucruri vor fi continuate.

Liderul aripii tinere a PPEM, Ion Ranga, a declarat că, odată cu liberalizarea regimului de vize, a fost lărgit orizontul pentru tineri, au fost deschise perspectivele de a studia în străinătate, iar apoi această experienţă să fie adusă acasă pentru a contribui la prosperitatea ţării.

Iurie Leancă este al treilea în buletinul de vot, iar sloganul în această campanie este: „Mergem spre Vest. Facem o Moldovă prosperă”.