logo

Istoria nu cunoaște ca un popor să fi ales un model civilizațional inferior, Andrian Candu


https://www.ipn.md/index.php/ro/istoria-nu-cunoaste-ca-un-popor-sa-fi-ales-un-7978_1036373.html

„Noi vom reuși, ca stat și ca societate, numai dacă vom începe să credem în propriile forțe și în propria țară. Uniunea Europeană este modelul nostru de dezvoltare. Noi vrem să trăim la fel de bine, sigur, liber și prosper ca în Europa. Mai mult decât atât, noi vrem, iar eu sunt sigur că putem, fi parte a UE. Pentru ca acest lucru să se întâmple mai devreme, trebuie să muncim în continuare cel puțin la fel de intens ca în ultimii doi ani”. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Andrian Candu, care a acordat un interviu pentru IPN, cu ocazia celor 26 de ani de Independență a Republicii Moldova.

Andrian Candu a menționat că, de asemenea, trebuie să se înțeleagă faptul că libertatea de expresie presupune și responsabilitate, că toleranța înseamnă să accepți alte puncte de vedere, chiar dacă nu-ți plac, că drepturile tale nu pot fi mai importante decât ale celui de alături, că dacă vrei educație și medicină bună, cel puțin trebuie să plătești impozite și multe alte lucruri importante pe care le învățăm împreună pe această cale de integrare europeană.

„Deci, dincolo de marile transformări legislative, normative, standarde etc., dincolo de politică și politicieni, avem un fel de-a fi care este apropiat de cel european, dar care pe alocuri necesită ajustări. Aceste ajustări sunt uneori dureroase și cresc numărul euroscepticilor. Totuși, istoria nu cunoaște precedente ca un popor să fi ales un model civilizațional inferior. De asta, da, sunt sigur de ireversibilitatea căii de integrare europeană a Moldovei”, a opinat șeful legislativului.

Președintele Parlamentului a menționat că actuala guvernare nu va admite deturnarea cursului spre Uniunea Europeană. Mai mult, când politicile adoptate vor fi pe deplin implementate, numărul celor care ar vrea un alt curs de dezvoltare va fi infim. Oficialul a spus că oamenii s-au convins deja că guvernarea își respectă angajamentele și face tot ce promite. „Dacă nu credeți unui politician, credeți unui tată a trei copii pe care îi cresc aici – Moldova se schimbă și se va schimba în continuare până va ajunge să fie așa cum ne-o dorim, o țară în care vrei să trăiești”, a mai spus Andrian Candu.

Șeful legislativului a declarat că, poate în premieră, există o viziune clară a cum trebuie să arate Republica Moldova. Potrivit lui, toate reformele și deciziile din ultimii doi ani au un singur obiectiv – de a transforma țara într-un stat prietenos, incluziv și care oferă șanse egale pentru afirmare tuturor locuitorilor săi. „Am început cu justiția, pentru că, dacă legea se aplică selectiv, nu este posibilă dezvoltarea țării și garantarea siguranței cetățenilor. Un salt calitativ nou am reușit să facem în lupta împotriva corupției, când am șters granița între mica corupție și corupția mare. Totodată, am redus din reglementările și controalele excesive care încurajau mita și ilegalitățile în raporturile dintre funcționari și business”, a menționat oficialul.

De asemenea, oficialul spune că a fost acordată independență procurorilor și judecătorilor, fapt ce a permis începerea unor investigații de rezonanță și condamnarea unui fost premier, precum și urmărirea penală a miniștrilor și altor demnitari din actuala sau fostele garnituri guvernamentale. A fost securizat sistemul bancar printr-un pachet de legi care a blocat una din principalele surse de finanțare ilicită pentru mulți politicieni și pretinși oameni de afaceri. A început reforma administrației publice, pentru că, în opinia sa, Moldova are nevoie de un aparat birocratic eficient și integru. A fost introdusă practica cooperării strânse dintre executiv și legislativ, făcând publice și previzibile intențiile și planul de lucru al guvernării pentru oameni.

„Ne vom concentra în continuare pe creșterea calității vieții. Am creat o bază care permite lansarea de noi afaceri și dezvoltarea celor existente în condiții facilitare pentru că avem nevoie de locuri de muncă bine plătite. Abordăm lucrurile sistemic, deoarece schimbările pe care le facem urmăresc nu doar obiectivul imediat de a îmbunătăți situația, dar țintesc dezvoltarea țării pentru multe decenii înainte”, a conchis Andrian Candu.