logo

Ion Purice este candidatul PL pentru primăria capitalei


https://www.ipn.md/index.php/ro/ion-purice-este-candidatul-pl-pentru-primaria-capitalei-7965_1098408.html

Partidul Liberal a decis să-l înainteze în calitate de candidat la alegerile locale din Chișinău pe Ion Purice, care este vicepreședinte al formațiunii. Anunțul a fost făcut luni în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

„Așa cum am venit în 2007, liberalii, și am luat puterea în Chișinău – în Consiliu și în Primărie cu Dorin Chirtoacă și i-am dat o culoare românească, a adevărului și a dreptății, așa și acum vrem să continuăm aceasta. Or, după scoaterea ilegală a lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general, lucrurile s-au schimbat. Au luat o altă întorsătură. Am avut primari cu interese, de buzunar, de partid, dar nu ai cetățenilor”, a declarat Mihai Ghimpu, președinte de onoare al PL.

Potrivit lui, Ion Purice este un tânăr energic, disciplinat și care are calități manager. Fiind medic de profesie, Purice a deținut anterior funcția de vicedirector la Spitalul municipal nr. 4, iar acum este director la spitalul din Cărpineni.

La rândul său, candidatul PL a spus că știe bine problemele cu care se confruntă municipiul Chișinău. „Chișinăul trebuie să redevină o capitală pentru oameni, trebuie să redevină o cetate românească, unde primarul să muncească pentru oameni, să depună tot efortul și toată străduința pentru locuitorii municipiul Chișinău, orașul și suburbiile sale”, a declarat Ion Purice.

Până în prezent, trei formațiuni și-au prezentat candidații pentru funcția de primar general al capitalei. Partidul Acțiune și Solidaritate l-a prezentat în calitate de candidat pe deputatul Lilian Carp, vicepreședintele PAS; Partidul Platforma Demnitate și Adevăr – pe fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda; iar Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – pe Ion Bulgac, președintele organizației de tineret CUB.