logo

Ion Manole: Moldova a înregistrat un regres privind respectarea principiilor democratice


https://www.ipn.md/index.php/ro/ion-manole-moldova-a-inregistrat-un-regres-privind-respectarea-principiilor-7978_1043816.html

Republica Moldova a înregistrat un regres vizibil în ceea ce privește respectarea principiilor democratice, în special a celor ce se referă la transparența proceselor decizionale. Este opinia președintelui Asociației Promo-LEX, Ion Manole, solicitat de IPN să puncteze cele mai relevante evenimente sau acțiuni care au consolidat sau, dimpotrivă, au prejudiciat valorile democrației, independenței și statului de drept, de la precedenta aniversare a independenței Republicii Moldova.

Potrivit lui Ion Manole, schimbarea sistemului electoral, fără a rezolva problemele evidențiate atât de Misiunea de Observare Promo-LEX, cât și de Curtea Constituțională, precum și adoptarea unor legi în regim rapid, inclusiv ignorarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, au fost acțiunile care au generat critici atât în interiorul țării, cât și de la partenerii de dezvoltare.

Președintele Asociației Promo-LEX mai spune că în anul 2018 Republica Moldova a renunțat practic definitiv la calificativul de ,,succes story” (istorie de succes)  a Parteneriatului Estic, fapt ce presupune costuri destul de serioase pentru nivelul și viteza de dezvoltare a țării pe termen scurt și mediu. Cu siguranță, nevalidarea mandatului de primar general al municipiului Chișinău va avea cele mai negative consecințe pentru funcționarea statului de drept, dar și pentru încrederea în valorile acestuia.

Reluare din 16 august