Societatea civilă trebuie să monitorizeze atent alegerile, întrucât acesta este cel mai important exercițiu democratic în timpul căruia cetățeanul deține puterea. O spune directorul executiv Promo-Lex, entitate care monitorizează alegerile locale generale din 5 noiembrie. Potrivit lui Ion Manole, prosperitatea unei societăți depinde de educația și cultura politică a alegătorilor, iar societatea civilă trebuie să depună eforturi ca să crească gradul de informare a cetățenilor și să nu admită abuzuri și discursuri de ură din partea politicienilor, notează IPN.
„Este necesar ca societatea să aibă un ochi asupra a tot ce se desfășoară în procesul electoral. Pentru că alegerile sunt un proces democratic, este un exercițiu important pe care cetățenii îl au. Cetățenii au această nevoie ca să poată face alegerea corectă. Când avem cetățeni educați, conștienți, e mult mai ușor să ne dezvoltăm și să ne asigurăm securitatea. Cu cât este mai slabă cultura politică a cetățenilor, cu atât este mai bine pentru cei de la putere. Pentru că puterea corupe, iar cei ajunși la putere au anumite tendințe, să devină aroganți, să ignore problemele oamenilor și nu întotdeauna țin cont de părerea cetățeanului. Cu cât e mai mare presiunea din partea cetățenilor, cu atât e mai bine. Pentru un politician este mai greu să manipuleze un cetățean informat și un cetățean educat”, a spus Ion Manole în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Datele Comisiei Electorale Centrale arată că peste 60 de mii de candidați au fost înregistrați la alegerile locale generale din 5 noiembrie. Pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, au fost înregistrați 27 de candidați. Directorul Promo-Lex spune că numărul mare de concurenți electorali este unul benefic pentru procesele democratice din Republica Moldova.
„Este bine că avem mai multe partide, mai mulți concurenți electorali, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Cetățeanul când merge la urna de vot și are buletinul în mână, trebuie să fie conștient că atunci are puterea. Cu cât mai slabă este cultura politică a alegătorului, cu atât mai mult el își dorește ca politicienii să se atace, să vorbească urât, să facă zgomot. Acum discursul de ură este pedepsit datorită eforturilor societății civile. Noi monitorizăm atent fiecare discurs de ură ca el să fie sancționat. Dacă ne uităm atent la războaiele din Ucraina și Israel, vedem că ele au început din cauza discursurilor de ură. Politicienii aruncă sămânța urii care încolțește în mase, mai ales în condiții pregătite, susținute de mass-media controlată de stat sau de anumite grupări”, a spus directorul executiv Promo-Lex.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pentru cele 898 de funcții de primar, au fost înregistrați peste 3 900 de candidați, iar pentru cele 11 058 mandate de consilier în consiliile locale - peste 56 mii de persoane.